Centrul Istoric Sighişoara

 cod LMI MS-II-s-A-15806, anul înscrierii 1999, COD 902 

 

Sighişoara în patrimoniul mondial

Fortificaţiile

Clădirile publice

Locuinţele

Spaţiile publice

 

 

 Sighişoara în patrimoniul mondial
Centrul istoric al oraşului Sighişoara a fost inclus in Lista patrimoniului mondial in anul 1999 în cadrul celei de-a 23 - a sesiuni a Comitetului Patrimpniului Mondial, la poz. 902, pe baza criteriilor (iii), (v)
Criteriul (iii) : Sighişoara este o mărturie remarcabilă a culturii saşilor transilvăneni, cultură care se desăvârşeşte după o perioadă de 850 de ani de existenţă şi care se va perpetua mai ales prin monumentele sale arhitecturale şi urbanistice.
Critère (v) : Sighişoara este un exemplu remarcabil de mic oraş fortificat într-o zonă de frontieră între cultura latină a Europei centrale şi cultura bizantină, ortodoxă, a Europei de sud-est. Procesul de emigrare a saşilor, aparent imposibil de stăvilit, dispariţia păturii sociale care a creat şi menţinut tradiţiile culturale ale regiunii, toate acestea pun în pericol supravieţuirea patrimoniului lor arhitectural.
Oraşul Sighişoara se află situat în partea de sud a judeţului Mureş, într-un peisaj de o frumuseţe aparte a Podişului Târnavelor, la confluenţa pârâului Saeş cu râul Târnava Mare - poziţie geografică ce se caracterizează printr-o depresiune triunghiulară, limitată la nord de versantul stâng al văii Târnava Mare, la V de versantul drept al pârâului Saeş, la E şi S de versanţii unei văi înguste (actuala stradă Ilarie Chendi) şi vechiul curs al pârâului Saeş.
Centrul istoric Sighişoara este format din Cetate - aşezare fortificată situată pe dealul cu versanţi relativ abrupţi ce domină valea Târnavei şi Oraşul de Jos - situat la picioarele acestuia. Acest aspect conferă sitului o configurare urbană de o pregnantă particularitate ce derivă din adaptarea aşezării la formele reliefului.
Relaţia organică ce se stabileşte între habitatul uman şi cadrul natural îşi găseşte expresia în silueta singulară de un pitoresc deosebit, ce domină întregul peisaj de pe malul râului Târnava Mare.
Pe tot parcursul istoriei oraşului, nucleul istoric a continuat să fie centrul de greutate al aşezării care s-a dezvoltat în jurul Oraşului de Jos.
Continuând să fie locuit şi în zilele noastre, centrul istoric Sighişoara se defineşte ca cel mai reprezentativ sit urban medieval din Transilvania datorită faptului că, în comparaţie cu celelalte oraşe istorice din România, centrul istoric Sighişoara şi-a păstrat în cea mai mare parte nealterate de-a lungul timpului organizarea spaţiului urban (reţea stradală, parcelar) ca şi calitatea arhitecturală a construcţiilor ce o compun.
Aşezarea se caracterizează printr-o mare densitate a clădirilor cu valoare de monument istoric ce constituie ansambluri expresive prin relativa diversitate a tipologiei.
Dispoziţia traseelor şi spaţiilor urbane adaptate reliefului, crează prin succesiunea lor efecte de surpriză de un pitoresc deosebit.

 

 Fortificaţiile
Mica aşezare incipientă dezvoltată pe platoul colinei a fost fortificată cu un zid lung de 930 m care înconjoară dealul pe conturul celor două platouri ale sale şi cu 14 turnuri de apărare dintre care se păstrează 9 (Turnul Cositorarilor - Zinngiesserturm, Turnul Frîngherilor - Seilerturm, Turnul Măcelarilor - Fleischerturm, Turnul Cojocarilor - Kürschnerturm, Turnul Croitorilor - Schneiderturm, Turnul Cismarilor - Schusterturm, Turnul Fierarilor - Schmiedturm, Turnul cu Ceas, Turnul Tăbăcarilor) .
Zidul datând din sec. XV-XVI păstrează urmele unor etape diferite de construcţie datorate schimbărilor survenite în tehnica militară.

 

 Clădirile publice
Biserica din Deal, închinată Sf. Nicolae, constituie cel mai important monument de arhitectură al oraşului, reprezentativă pentru stilul gotic transilvănean. Construcţia dezvoltată în etape, intre sec. XIV - XV, aparţine tipului de biserică hală având 3 travei egale ca înălţime, acoperite cu o boltă gotică în reţea. Corul alungit are o absidă poligonală cu 5 laturi.
Acest monument adăposteşte un remarcabil ansamblu de picturi murale (sec. XIV şi XV), o reprezentativă serie de monumente funerare (sec. XVI-XVII), piese de mobilier medieval (sec. XV - XVI) precum şi un altar poliptic de asemenea gotic.
Biserica Mănăstirii, închinată Sf. Maria se află în imediata apropiere a Turnului cu Ceas.
Datează din a doua jumătate a sec. XIII, fiind alipită mănăstirii dominicane situată pe marginea de est a platoului şi dărâmată în 1886. Construcţia este de tip biserică hală, nava având 3 travei separate prin pile de secţiune pătrată (refăcute).
Corul cu absidă poligonală păstrează boltirea iniţială gotică, pe nervuri.
Acoperişul înalt cu pinionul mare dau bisericii caracterul monumental. Faţadele lipsite de decoraţie sunt ritmate de ferestre cu ancadramente gotice. Biserica păstrează un altar baroc din 1680 şi o colecţie de covoare orientale.
Biserica romano-catolică construită în 1894 se află situată în partea de nord a platoului. Construită în stil eclectic, caracteristic epocii, silueta ei aminteşte accentele volumetrice iniţiale ale fostelor clădiri.
În apropierea Bisericii din Deal se află clădirea primei şcoli a oraşului (1619), precum şi clădirea neogotică a liceului Joseph Haltrich (1901) construită în locul vechii şcoli, după planurile arhitectului Gottfriend Orendi.
Între 1886-1888, pe locul vechii mănastiri dominicane, a ansamblului conventului dominicanilor şi a Turnului Dogarilor, s-a construit clădirea de mari dimensiuni a Primăriei comitatului Târnava Mare, azi Primaria municipiului.
În 1898, s-a construit în vecinătatea Turnului cu Ceas, Alberthaus - un internat, iar în Marktplatz s-a edificat Gewerbevereinhaus. Ambele clădiri construite în stil neogotic se integrează stilistic dominantei medievale, gotice ca şi compoziţiei siluetei Cetăţii, susţinând accentele verticale, ritmate ale turnurilor şi ale bisericilor.

 

 Locuinţele
În centrul istoric, clădirile locuite mai ales de meşteşugari (şi mai puţin de negustori) oferă o diversitate tipologică sporită de inegalitatea parcelelor şi relieful terenului. Majoritatea sunt case de meşteşugari, cu parterul rezervat atelierului, prăvăliei, anexelor specifice. Un factor de uniformizare a tipologiei îl constituie faptul că în Oraşul de Jos cele mai multe case sunt ulterioare incendiului din 1676.
Se disting următoarele tipuri de case, corespunzând succesiunii etapelor istorice:
Locuinţa turn. S-a păstrat un singur caz, reprezentând azi partea nordică a Casei Veneţiene, din Piaţa Muzeului.
Locuinţe cu planul compact, cu două sau trei deschideri şi faţada scurtă la stradă, având accesul direct din stradă, printr-un gang boltit îngust. Clădirile se prezintă ca un volum compact. La subsol se păstrează în general boltirea cu bolţi semicilindrice de piatră şi uneori urmele planşeelor de lemn anterioare, iar la nivelele superioare spaţiile de locuit sau la atelierele de la parter prezintă adesea tavane de lemn sau bolţi de cărămidă cu penetraţii (str. Cositorarilor 3, 5, 7, 9, Muzeului 6, 9, Hermann Oberth 1, 2, Casa cu Cerb şi Casa Vlad Dracul, str. Şcolii 4, 8, 10). Acest tip pare a fi cel mai vechi şi presupune absenţa iniţială a accesului carosabil direct din stradă sau existenţa unui acces lateral în curte. Pentru a suplini această lipsă, unele case din str. Cositorarilor şi din str. Şcolii au accesul la pivniţă din stradă.
Locuinţe cu faţada scurtă la stradă,cu două sau trei deschideri,cu plan în "L" sau "U", cu gang carosabil lateral sau median. Acesta este şi tipul predominat în Oraşul de Jos. Ele datează mai ales din secolele XVII-XVIII, dar multe conservă pivniţe, ziduri şi chiar spaţii boltite, medievale de secol XV (Şcolii 5-7). Multe combinaţii şi subvariante se întâlnesc în zona dintre Cetate şi Piaţa H. Oberth.
Locuinţe simple cu o deschidere, cu încăperile în anfiladă şi dispuse pe parcelele aflate la extremitatea nordică a dealului Cetăţii, amintesc tipurile rurale (str. Tâmplarilor şi Cojocarilor). Majoritatea acestor clădiri au un aspect auster, de arhitectură aproape fără apartenenţă stilistică.
Unele case păstrează încă amenajările specifice meşteşugurilor practicate de proprietarii de odinioară: Cojocarilor 35, Mănăstirii 4, Tâmplarilor 24, Cositorarilor 5-7. În Oraşul de Jos, pe parcele mai largi şi în zona prevalent comercială a aşezării se întâlnesc frecvent câte 2 clădiri: una locuinţă cealaltă depozit, atelier, prăvalie: str. Morii 1, 5, 9.

 

 Spaţiile publice
Piaţa Hermann Oberth, vechea piaţă comercială (Marktplatz) prezintă un plan triunghiular fiind dezvoltată în pantă spre dealul Cetăţii. Casele care formează fronturile pieţei crează ansambluri unitare, iar pornirile străzilor în pantă oferă perspective interesante.
Piaţa Cetăţii (Burgplatz) vechiul centru comercial şi civic al oraşului - are o formă pătrată fiind situată la încrucişarea a 2 trasee principale de circulaţie. Raportul dintre dimensiunile pieţei şi scara fronturilor conferă pieţei multă armonie şi intimitate. Cele 5 străzi ce se întâlnesc aici, oferă puncte de perspective interesante în toate direcţiile.
Piaţa Muzeului situată lângă Turnul cu Ceas a rezultat în urma demolării în 1894 a grupului de case alipite laturii de S a Bisericii mănăstirii.
Aceste spaţii publice păstrează aspectul specific pieţelor şi străzilor medievale prin utilizarea pavajului de piatră atât în pieţe cât şi la pasajele pietonale în trepte.
Cimitirul ocupă partea de S-V a Dealului Cetăţii întinzându-se pe toată coama dealului şi coborând 5 terase pe versantul N. Concepţia generală este cea a unei structuri regulate. Aleea principală pietruită pleacă din faţa bisericii. Are o lăţime de cca. 5 m şi e prevăzută cu două rigole laterale. Mormintele, aşezate paralel cu aleile sunt împodobite cu pietre funerare sub formă de lespezi dreptunghiulare: rareori apar şi câteva cripte săpate în panta dealului.
Pietre funerare dezafectate datând din sec. XIX, aşezate în şir, formează un front continuu pe o porţiune a aleii principale.
Între terase accesul se face prin scări cu trepte din lemn sau piatră. La capătul primei terase, spre N, se află cimitirul eroilor din Primul Război Mondial.
Monumentele funerare au o decoraţie sobră. Se remarcă un grup aparţinând perioadei cuprinse între 1817-1892 cu decoraţie în stil neogotic şi câteva datând de la începutul sec. XX în stil secession.
Vegetaţia abundentă cu specii de arbori seculari şi decorativi, dispunerea în terase care oferă interesante puncte de perspectivă spre peisajul înconjurător, conferă acestui ansamblu de monumente funerare o valoare în sine de spaţiu verde protejat, ce completează ansamblul construit.

 

Vizualizaţi Monumente UNESCO România pe o hartă mai mare