Nr. 2049 / 10.04.2019
ANUNŢ
Institutul Naţional al Patrimoniului organizează
concurs pentru ocuparea unui post vacant de ISTORIC IA
în cadrul SECŢIEI MONUMENTE ISTORICE ŞI PEISAJE CULTURALE
Institutul Naţional al Patrimoniului, denumit în continuare I.N.P. sau Institutul, organizează, în temeiul Legii nr.53/2003-Codul Muncii, republicată, a Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin HG nr.286/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi a OUG nr.114/2018 privind unele măsuri bugetare în anul 2019, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, la sediul din str. Ienăchiţă Văcărescu nr.16, sector 4, Bucureşti, în perioada 7.05.2019 - 22.05.2019, concursul pentru ocuparea postului vacant de Istoric IA în cadrul Secţiei Monumente Istorice şi Peisaje Culturale.
CONDIŢII GENERALE DE PARTICIPARE:
Poate participa la concursul pentru ocuparea postului persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
h) nu a împlinit vârsta legală pentru pensionare.
CONDIŢII SPECIFICE POSTURILOR:
1. Studii: - studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în unul dintre domeniile: istorie, istoria artei, filosofie;
2. Vechime în muncă: minim 5 ani
3. Vechime în specialitatea studiilor: minim 3 ani
4. Limbi străine:
Limbă | Citit | Scris | Vorbit |
Engleză | avansat | avansat | avansat |
Franceză | mediu | mediu | mediu |
5. Perfecţionări (specializări): cursuri de perfecţionare/specializare în domeniul studiilor de specialitate;
6. Cunoştinţe de operare/programare pe calculator (necesitate şi nivel): Pachet Microsoft Office, Adobe Acrobat.
7. Abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare:
a) studii aprofundate în domeniul de specialitate şi transdisciplinare;
b) abilităţi de comunicare;
c) flexibilitate, mobilitate în gândire;
d) sociabilitate;
e) capacitatea de analiză şi sinteză a informaţiilor obţinute;
f) aptitudinea de a redacta articole, studii în domeniul patrimoniului imobil;
g) abilitatea de a utiliza tehnica din dotare;
h) creativitate şi spirit de iniţiativă.
8. Cerinţe specifice:
a) gradul de îndeplinire a performanţelor;
b) adaptarea la complexitatea muncii;
c) disponibilitate pentru efectuarea de călătorii frecvente, delegări, disponibilitate pentru lucru în program prelungit, în situaţiile şi condiţiile pe care le presupune realizarea proiectelor şi activităţilor specifice;
d) pregătire profesională la nivelul standardelor naţionale şi internaţionale;
e) cunoaşterea şi aplicarea legislaţiei privind cercetarea, protejarea patrimoniului;
f) capacitate formativă pentru implementarea de proiecte şi programe de cercetare;
g) elaborarea şi publicarea de materiale de specialitate - volume, studii, articole etc.;
h) stăpânirea unui bagaj de cunoştinţe vast în domeniul patrimoniului cultural imobil;
i) capacitate de a se exprima creator, valorificând datele obţinute în urma cercetărilor desfăşurate;
j) capacitatea de a comunica şi de a transmite mai departe, în diferite forme, rezultatele muncii depuse;
k) limbaj tehnic de specialitate;
l) preocuparea permanentă pentru îmbunătăţirea standardelor profesionale
DESCRIEREA SARCINILOR CE REVINE POSTULUI:
1. activitate documentară şi de analiză:
a) efectuează activităţi de documentare şi analiză cu privire la oportunităţile de realizare a unor noi programe şi proiecte;
b) realizează activităţi de informare internă cu privire la oportunităţile curente de realizare de noi programe şi proiecte;
2. derularea de proiecte în sfera patrimoniului imobil
a) propune proiecte de cercetare, conservare, educaţie şi promovare a patrimoniului cultural imobil ce pot fi incluse în planul anual al structurii/institutului;
b) iniţiază şi conduce dezvoltarea de proiecte de cercetare, conservare, educaţie şi promovare a patrimoniului cultural imobil;
c) participă şi contribuie la activităţi interne de analiză şi planificare (întâlniri, grupuri de lucru, echipe de lucru)
d) contribuie la realizarea proiecte de cercetare, conservare, educaţie şi promovare a patrimoniului cultural imobil aflate în coordonarea Direcţiei Monumente Istorice;
e) colaborează cu instituţiile publice şi organizaţii private implicate în proiectele derulate de către Direcţia Monumente Istorice;
3. consultanţă de specialitate
a) acordă asistenţă internă de specialitate pentru activitatea de dezvoltare şi de implementare de noi programe şi proiecte naţionale şi internaţionale de cercetare, conservare, consolidare, protecţie, educaţie şi punere în valoare a patrimoniului cultural imobil;
4. activitate de promovare şi punere în valoare:
a) asigură promovarea şi diseminarea informaţiilor şi rezultatelor proiectelor derulate;
b) redactează şi publică lucrări ştiinţifice, articole, recenzii, prezentări de carte;
c) participă la sesiuni ştiinţifice, conferinţe, simpozioane, dezbateri în interesul instituţiei.
BIBLIOGRAFIE:
1. O.M.C. nr. 2025/2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional al Patrimoniului şi a organigramei acestuia;
2. HG nr.593/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional al Patrimoniului, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită al personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice.
4. Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările ulterioare;
5. OMCC nr. 2260/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, modificat prin OMCCPN nr. 2048/2009 şi OMCCPN nr. 2480/2009;
6. OMCC nr. 2237/2004 privind aprobarea Normelor metodologice de semnalizare a monumentelor istorice;
7. OMCC nr. 2684/2003 privind aprobarea Metodologiei de întocmire a Obligaţiei privind folosinţa monumentului istoric şi a conţinutului acesteia;
8. Legea 6/2008 privind regimul juridic al patrimoniului tehnic şi industrial.
9. OMCC nr. 2183/2007 privind aprobarea Metodologiei pentru evaluarea financiară a prejudiciului adus patrimoniului cultural naţional imobil - monument istoric sau sit archeologic;
10. Carta de la Veneţia pentru conservarea şi restaurarea monumentelor şi siturilor istorice, 1964;
11. Legea 157/1997 privind ratificarea Convenţiei pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei, adoptată la Granada la 3 octombrie 1985 ;
12. Legea 451/2002 pentru ratificarea Convenţiei Europene a Peisajului, adoptată la Florenţa la 20 octombrie 2000.
13. Convenţia-cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate, adoptată la Faro, 2005
14. The ABC Method : a risk management approach to the preservation of cultural heritage, ICCROM, 2016, disponibilă pe siteul www.iccrom.org
15. A Guide to Risk Management of Cultural Heritage, ICCROM, 2016, disponibilă pe siteul www.iccrom.org
16. Measuring Heritage Conservation Performance, CECI şi ICCROM, 2012, disponibilă pe siteul www.iccrom.org
TEMATICĂ
1. Programe şi proiecte naţionale şi internaţionale de cercetare, conservare, consolidare, protecţie, educaţie şi punere în valoare a patrimoniului cultural imobil;
2. Strategii şi abordări privind protejarea monumentelor istorice
3. Evaluarea politicilor şi programelor publice din domeniul conservării, restaurării şi valorificării patrimoniului cultural imobil.
4. Identificarea programelor şi racordarea conceptelor, tehnicilor şi tehnologiilor, a metodologiilor şi normativelor specifice protejării monumentelor istorice din practica europeană.
DOCUMENTE SOLICITATE (cf. HG. 286/2011):
a) cerere de înscriere la concurs adresată managerului Institutului Naţional al Patrimoniului;
b) copia actului de identitate sau al altui document care atestă identitatea, potrivit legii;
c) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
e) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează *);
f) adeverinţa medicală, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate **);
g) curriculum vitae, model European, conform H.G. nr. 1021/2004;
h) declaraţie pe proprie răspundere referitoare la incompatibilitatea colaborării cu institutul (eventuale litigii, sau apartenenţa la grupul adversarilor din litigiile aflate în derulare);
i) recomandare de la instituţii/specialişti în domeniul patrimoniului mobil, imaterial şi digital sau din domeniul fundamental de pregătire.
*) În cazul documentului prevăzut la alin. (1) lit. e), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
**) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
***) Actele prevăzute la alin. (1) lit.b)-d) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
LOCUL, DATA ŞI ORA DESFĂŞURĂRII CONCURSULUI
Depunerea dosarelor în vederea înscrierii la concurs se realizează până la data de 7.05.2019, ora 10.00, la sediul Institutului Naţional al Patrimoniului: Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (în incintă, etaj 1, Secretariat), din cadrul Biroului Resurse Umane, persoana de contact este dna. Negrea Lidia Gabriela, tel.: 0213366073
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează la sediul Institutului şi pe pagina de internet a acestuia (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 8.05.2019, ora 10.00.
Candidaţii nemultumiţi de rezultatele selecţiei dosarelor de înscriere pot depune contestaţie cel târziu la data de 9.05.2019, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 10.05.2019, ora 10.00.
CALENDARUL CONCURSULUI:
Concursul va consta într-o probă scrisă şi interviu.
1. Proba scrisă, ce va consta în redactarea unei lucrări, pe baza bibliografiei date şi se va desfăşura în data de 13.05.2019, ora 10.00 (fără a se depaşi durata maxim admisă de 3 ore) la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti ( etaj 1, Bibliotecă).
Rezultatele probei scrise se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 14.05.2019, ora 10.00.
Candidaţii nemultumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 15.05.2019, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 16.05.2019, ora 10.00.
2. Interviul se se va desfăşura în data 17.05.2019, ora 10.00, la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti ( etaj 1, Bibliotecă);
Rezultatele interviului se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 20.05.2019, ora 10.00.
Candidaţii nemultumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 21.05.2019, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 22.05.2019, ora 10.00.
Rezultatul final al concursului se afişează la sediu şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro), cel târziu la data de 22.05.2019, ora 11.00.
Pentru postul de Istoric IA salariul variază între 4529 lei brut pentru vechime minimă şi 5639 lei brut pentru vechime maximă, la care se adaugă un spor în cuantum de 15% pentru condiţii de muncă periculoase şi vătămătoare, precum şi o indemnizaţie de hrană în cuantum de 347 lei lunar.
Data publicării - 16 aprilie 2019
Reprezentant legal,
Manager,
Conf. Dr. Arh. Ştefan Bâlici