Nr. 2124 / 11.04.2019
ANUNŢ PUBLIC DE SCOATERE LA CONCURS
A POSTURILOR VACANTE
Institutul Naţional al Patrimoniului, denumit în continuare I.N.P. sau Institutul, organizează, în temeiul Legii nr.53/2003-Codul Muncii, republicată, a Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin HG nr.286/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi a OUG nr.114/2018 privind unele măsuri bugetare în anul 2019, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, la sediul din str. Ienăchiţă Văcărescu nr.16, sector 4, Bucureşti, în perioada 9.05.2019 - 24.05.2019, concursul pentru ocuparea unui post contractual vacant de Arhitect în cadrul Oficiului Verificare Proiecte, contract încheiat pentru perioadă nedeterminată, după cum urmează:
Arhitect (IA) S - un post contractual vacant - Oficiul Verificare Proiecte
CONDIŢII GENERALE DE PARTICIPARE:
Poate participa la concursul pentru ocuparea postului persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a)are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b)cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c)are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d)are capacitate deplină de exerciţiu;
e)are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f)îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g)nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea
CONDIŢII SPECIFICE POSTULUI:
1.Studii studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, specializareaarhitectură;;
2. Vechime în muncă: Minim 15 ani;
3. Vechime în specialitate: Minim 10 ani;
4. Cunoştinţe de operare/programare pe calculator: suită de birou (Microsoft Office [Word, Excel, Access, PowerPoint] sau LibreOffice); navigator web (Chrome, Firefox sau Edge); programe CAD (ex. AutoCAD) şi prelucrare imagine (ex. Photoshop) nivel avansat;
5. Cerinţe specifice:
a) Cunoaşterea temeinică a legislaţiei aplicabile sistemului public în domeniul construcţiilor, inclusiv monumente istorice, al finanţelor publice şi al achiziţiilor publice: Hotărâre de Guvern nr. 907/ 2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu completările şi modificările ulterioare, Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificarile şi completările ulterioare; Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată; HG nr 343/2017pentru modificareaHotărârii Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată; Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
b) Capacitate de autoorganizare şi prioritizare a sarcinilor;
c) Capacitatea de asumare a răspunderii ce decurge din atribuţiile specifice postului, aşa cum sunt definite prin fişa de post, de a accepta şi suporta consecinţele deciziilor asociate atribuţiilor încredinţate, corespunzător nivelului ierarhic al postului ocupat, de a accepta erorile, sau, după caz, deficienţele propriei activităţi şi de a răspunde pentru acestea; atenţie sporită pentru detalii;
d) Competenţe în culegerea, clasificarea şi interpretarea informaţiilor în vederea pregătirii rapoartelor;
e) Disponibilitate pentru lucru în program prelungit în anumite condiţii;
f) Disponibilitate pentru deplasări în interes de serviciu în ţară.
6.Perfecţionări (specializări): cursuri de perfecţionare/specializare în domeniul studiilor de specialitate
7. Abilităţi, calităţi şi aptitudini necesare:
a) Abilităţi de comunicare - abilitatea de a transmite informaţii profesionale exacte, concise şi clare, potrivite din punctul de vedere al stilului şi al conţinutului cu persoana căreia i se adresează;
b) Capacitate de analiză şi sinteză, adaptabilitate la situaţii noi, putere de concentrare în condiţii de stres;
c) Capacitatea de implementare - capacitatea de a pune eficient în practică soluţiile proprii şi pe cele dispuse pentru desfăşurarea în mod corespunzător a activităţilor, în scopul realizării obiectivelor;
d) Capacitatea de a rezolva eficient problemele - capacitatea de a depăşi obstacole sau dificultăţile intervenite în activitatea curentă, prin identificarea soluţiilor adecvate de rezolvare şi asumarea riscurilor identificate;
e) Capacitatea de autoperfecţionare şi de valorificare a experienţei dobândite, de creştere permanentă a performanţelor profesionale, de îmbunătăţire a rezultatelor activităţii curente prin punerea în practică a cunoştinţelor şi abilităţilor dobândite;
f) Creativitate şi spirit de iniţiativă - atitudine activă în soluţionarea problemelor şi realizarea obiectivelor prin identificarea unor alternative eficiente de rezolvare a acestor probleme. Atitudine pozitivă faţă de idei noi;
g) Capacitatea de planificare şi organizare a timpului de lucru - Capacitatea de a previziona cerinţele, oportunităţile şi posibilele riscuri, precum şi consecinţele acestora. Capacitatea de a anticipa soluţii şi de a-şi organiza timpul propriu sau, după caz, al celorlalţi (în funcţie de nivelul de competenţă), pentru îndeplinirea eficientă a sarcinilor;
h) Capacitatea de a lucra independent - capacitatea de a desfăşura activităţi pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu fără a solicita coordonare, cu excepţia cazurilor în care activităţile implică luarea unor decizii care depăşesc limitele de competenţă;
i) Capacitatea de a lucra în echipă - Capacitatea de a se integra într-o echipă, de a-şi aduce contribuţia prin participare efectivă, de a transmite eficient şi de a permite dezvoltarea ideilor noi, pentru realizarea obiectivelor echipei;
j) Capacitatea de gestionare eficientă a resurselor alocate, respectiv de a utiliza raţional şi eficient resursele materiale, financiare şi informaţionale alocate;
k) Integritatea morală şi etică profesională ce presupune înţelegerea şi respectarea principiilor de moralitate şi etică socio - profesională;
l) Disciplina, respectiv respectarea tuturor regulilor de comportament şi de ordine internă, stabilite în virtutea actelor normative sau / şi de regulamentul de ordine interioară a căror respectare este obligatorie pentru toţi angajaţii.
DESCRIEREA SARCINILOR CE REVIN POSTURILOR:
a) analizarea şi verificarea documentaţiilor de proiectare/documentaţiilor de specialitate;
b) întocmirea referatelor de verificare a documentaţiilor predate pentru proiectele finanţate prin Programul Naţional de Restaurare, prin care solicită proiectantului general sau proiectantului de specialitate, completări şi/sau modificări ale documentaţiei tehnice, conform normelor, normativelor şi reglementărilor legale în vigoare şi urmăreşte introducerea acestora în documentaţii;
c) verificarea introducerii în documentaţiile de proiectare a condiţiilor care decurg din avizele MCIN-CNMI şi CTE MCIN/INP;
d) transmiterea documentaţiilor tehnico-economice aferente proiectelor finanţate prin Programul Naţional de Restaurare a monumentelor istorice, către MCIN în vederea analizării şi avizării;
e) verificarea corectitudinii coeficienţilor legali introduşi în documentaţia economică aferentă proiectelor conform legislaţiei în vigoare;
f) asigurarea corespondenţei cu beneficiarii de folosinţă sau autorităţi locale care solicită informaţii cu privire la modalitatea de introducere a obiectivelor monument istoric în programele de finanţare gestionate de institut;
g) asigurarea Secretariatului Consiliului tehnico-economic constituit la nivelul Institutului Naţional al Patrimoniului;
h) Cunoaşte, aplică şi respectă normele, procedurile şi regulamentele interne precum şi dispoziţiile legale incidente;
i) Raportează superiorului ierarhic orice abateri disciplinare sau situaţii şi evenimente semnificative survenite în activitatea sa;
j) Păstrează confidenţialitatea asupra tuturor informaţiilor la care are acces în cadrul serviciului, conform angajamentului de confidenţialitate;
k) Manifestă bună-credinţă şi loialitate faţă de instituţie şi nu face aprecieri defăimătoare la adresa acesteia sau a angajaţilor săi;
l) Participă la procesul de evaluare periodică a performanţelor profesionale, în conformitate cu normele interne in vigoare;
m) Realizează orice altă sarcină trasată de superiorul ierarhic, în cadrul pregătirii sale profesionale;
n) Participă la acţiuni interne/externe prevăzute de legislaţia în vigoare referitoare la securitatea şi sănătatea muncii şi/sau prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.
BIBLIOGRAFIE:
O.M.C. nr. 3771/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional al Patrimoniului şi a organigramei acestuia;
1. Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificarile şi completările ulterioare;
2. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată;
3. OMFP nr. 1792/24.12.2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările şi completările ulterioare;
4. H.G. nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare;
5. Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
6. HG nr.593/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional al Patrimoniului, cu modificările şi completările ulterioare;
7. Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită al personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice;
8. Indicator norme de deviz pentru lucrări de reparaţii la construcţii civile şi industriale - RpC;
9. Indicator norme de deviz pentru restaurări monumente istorice - RM;
10. Metodologie de Restaurare a Componentelor Artistice - MC / I-A / 2000;
11. Hotărâre de Guvern nr. 907/ 2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu completările şi modificările ulterioare
12. Carta de la Veneţia: Carta internaţională pentru conservarea şi restaurarea monumentelor şi siturilor, ICOMOS, Veneţia, 1964;
13. Convenţia pentru protejarea patrimoniului arhitectural al Europei, Consiliul Europei, Granada, 1985 (ratificată de România prin L. 157/1997);
14. Convenţia europeană a peisajului, Consiliul Europei, Florenţa, 2000 (ratificată de România prin Legea 451/2002);
TEMATICĂ
1. Protejarea monumentelor istorice;
2. Procesul bugetar şi principii;
3. Prevederi referitoare la investiţiile publice;
4. Documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice;
5. Derularea şi finalizarea contractelor de achiziţie publică de execuţie lucrări şi de prestări servicii de proiectare;
6. Autorizarea executarii lucrarilor de constructii;
7. Sistemul calitatii in constructii;
8. Recepţia lucrărilor de construcţii;
9. Cartea Tehnică a Construcţiei;
10. Modul de calcul al valorii estimate a achiziţiei. Alegerea modalităţii de atribuire;
11. Reguli, procese, criterii în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică servicii de proiectare şi lucrări
12. Derularea şi finalizarea contractelor de achiziţie publică de execuţie lucrări şi de prestări servicii de proiectare;
DOCUMENTE SOLICITATE (cf. HG. 286/2011):
1. cerere de înscriere la concurs adresată managerului Institutului Naţional al Patrimoniului;
2. scrisoare de intenţie;
3. copia actului de identitate sau al altui document care atestă identitatea, potrivit legii;
4. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
5. carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
6. cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează *);
7. adeverinţa medicală, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate **);
8. curriculum vitae, model European, conform H.G. nr. 1021/2004;
9. declaraţie pe proprie răspundere referitoare la incompatibilitatea colaborării cu institutul (eventuale litigii, sau apartenenţa la grupul adversarilor din litigiile aflate în derulare);
*) În cazul documentului prevăzut la alin. (V) lit. f), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
**) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
***) Actele prevăzute la alin. (1) lit.c)-e) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Depunerea dosarelor în vederea înscrierii la concurs se realizează până la data de 9.05.2019, ora 10.00, la sediul Institutului Naţional al Patrimoniului: Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (în incintă, etaj 1, Secretariat), din cadrul Biroului Resurse Umane, persoana de contact este dna. Negrea Lidia Gabriela, tel.: 0213366073
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează la sediul Institutului şi pe pagina de internet a acestuia (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 10.05.2019, ora 10.00.
Candidaţii nemultumiţi de rezultatele selecţiei dosarelor de înscriere pot depune contestaţie cel târziu la data de 13.05.2019, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 14.05.2019, ora 10.00.
CALENDARUL CONCURSULUI:
Concursul va consta într-o probă scrisă şi interviu.
1. Proba scrisă, ce va consta în redactarea unei lucrări, pe baza bibliografiei date şi se va desfăşura în data de 15.05.2019, ora 10.00 (fără a se depaşi durata maxim admisă de 3 ore) la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti ( etaj 1, Bibliotecă).
Rezultatele probei scrise se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 16.05.2019, ora 10.00.
Candidaţii nemultumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 17.05.2019, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 20.05.2019, ora 10.00.
2. Interviul se se va desfăşura în data 21.05.2019, ora 10.00, la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti ( etaj 1, Bibliotecă);
Rezultatele interviului se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 22.05.2019, ora 10.00.
Candidaţii nemultumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 23.05.2019, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro) cel târziu la data de 23.05.2019, ora 10.00.
Rezultatul final al concursului se afişează la sediu şi pe pagina de internet a INP (www.patrimoniu.gov.ro), cel târziu la data de 24.05.2019, ora 11.00.
Pentru postul de Arhitect IA, salariul variază între 4529 lei brut pentru vechime minimă şi 5639 lei brut pentru vechime maximă, la care se adaugă un spor în cuantum de 15% pentru condiţii de muncă periculoase şi vătămătoare, precum şi o indemnizaţie de hrană în cuantum de 347 lei lunar.
Publicat în data de 18 aprilie 2019.
Reprezentant legal,
Manager,
Conf. Dr. Arh. Ştefan Bâlici