Nr. 6681/24.11.2020
Anunț public de scoatere la concurs a postului contractual vacant
Manager de proiect în cadrul proiectului
Restaurarea și punerea în valoare a Conacului Marghiloman
I. DESCRIEREA PROIECTULUI:
Proiectul propune restaurarea și punerea în valoare a Conacului Marghiloman de la Hagiești, comuna Sinești, județul Ialomița – monument istoric de importanță națională, în prezent nefolosit și supus unui proces de degradare continuu. Proiectul va reda comunității locale, regionale și naționale un reper cultural valoros – situat într-o zonă slab dezvoltată turistic și economic - contribuind la dezvoltarea comunitară locală și la conectarea Hagieștiului și a împrejurimilor la circuitele turistice și economice regionale existente sau în curs de dezvoltare. Obiectivele proiectului nostru vin în continuarea unor strategii naționale culturale și educaționale precum și a unor documente strategice europene. Un exemplu în acest sens este Strategia 21, care urmărește trei direcții de acțiune – socială, dezvoltare teritorială și economică, cunoaștere și educație – abordate și de proiectul nostru. Obiectivul general al proiectului – restaurarea și punerea în valoare a conacului și constituirea unui model de practică în domeniul managementului patrimoniului cultural – îl conține pe cel al cointeresării comunității locale. Obiectivul specific – impulsionarea dezvoltării comunitare locale și implicarea comunității în valorificarea patrimoniului – va fi atins prin consistenta componentă educațională a proiectului, ce are în vedere atât publicul tânăr, cât și pe cel vârstnic (ateliere de formare tematice, ateliere de educație non-formală, formare pentru profesori), prin componenta dedicată consultării continue și co-creării identității culturale a locului, respectiv prin îmbogățirea și accesibilizarea ofertei locale culturale și de petrecere a timpului liber. Activitățile proiectului se adresează unui public țintă local numeros – circa 2700 de persoane numai în comuna Sinești, aproximativ 30.000 în toate cele 10 localități din zonă vizate – dintre care aproximativ 3.000 reprezintă public tânăr, copii și adolescenți. Pentru adecvarea activităților și asigurarea unui impact local semnificativ, beneficiem de contribuția ca activități și de transferul de expertiză și bune practici din direcția partenerilor proiectului: Asociația Moara de Hârtie (dezvoltare comunitară prin educație și stimularea creației și meșteșugurilor locale), Asociația Sonoro (ateliere de educație muzicală, concerte și produse pentru turism cultural) și partenerul norvegian Høgskulen for landbruk og bygdeutvikling (HLB)(dezvoltare rurală, dezvoltare comunitară). Un alt obiectiv specific al proiectului urmărește introducerea în circuitele turistice locale și naționale existente sau emergente a Conacului Marghiloman, construirea unui brand puternic, unui portofoliu de produse culturale și turistice, creșterea vizibilității acestora și stimularea turismului generator de venituri și impact pozitiv în comunitate.
Durata derulării proiectului: octombrie 2020 – aprilie 2024
Durata contractului de muncă: ianuarie 2021 – aprilie 2024
Coordonator: Institutul Naţional al Patrimoniului
Parteneri: Asociația Sonoro, Asociația Moara de Hârtie , Høgskulen for grøn utvikling (HGU)/Norwegian University College of Agriculture and Rural Development
II. DENUMIREA POSTULUI: Manager de proiect
a) durată determinată : ianuarie 2021 – aprilie 2024
b) normă de lucru: 8h/zi
c) presupune deplasări în ţară şi în străinătate.
III. DESCRIEREA POSTULUI:
Atribuţii şi responsabilităţi:
- Coordonează implementarea proiectului și gestionarea contractului de finanțare.
- Asigură respectarea cerințelor din contractul de finanțare de către promotorul de proiect și de către parteneri.
- Propune și inițiază măsuri interne adecvate pentru asigurarea respectării specificaţiilor din cererea de finanțare cu privire la activităţile ce trebuie derulate şi rezultatele ce trebuie obţinute.
- Păstrează relaţia cu finanţatorul proiectului şi întreprinde toate măsurile necesare pentru buna comunicare cu acesta.
- Coordonează activitatea echipei de proiect din cadrul Institutului Naţional al Patrimoniului și menține legătura cu responsabilii de proiect ai partenerilor, exercitând controlul asupra acțiunilor acestora.
- Realizează rapoartele tehnice periodice și cel final ale proiectului.
- Supervizează realizarea rapoartelor financiare periodice și cel final ale proiectului.
- Realizează planificarea activităților și revizuirea periodică a acesteia.
- Coordonează și contribuie nemijlocit la activitățile aflate în responsabilitatea directă a promotorului de proiect.
- Reprezintă proiectul și promotorul de proiect în cadrul acțiunilor de informare și în relațiile cu factorii interesați ai proiectului.
- Controlează și verifică respectarea cerințelor proiectului de către membrii echipei de proiect și de către parteneri.
- Coordonează evaluarea internă periodică, analizează progresul proiectului și propune măsuri corective, după caz.
- Coordonează realizarea achizițiilor de servicii și bunuri din cadrul proiectului.
- Participă la evenimentele organizate în cadrul proiectului.
- Participă la întâlniri cu reprezentanţii grupurilor interesate şi menţine constant legătura cu aceştia, facilitând implicarea lor în activităţile proiectului.
- Participă, atunci când este considerat necesar, pentru a prezenta proiectul la evenimente organizate de finanţator sau alte entităţi precum instituţii, ONG etc.
- Comunică şi colaborează cu departamente ale Institutului Naţional al Patrimoniului, cu terţi, instituţii publice şi private la nivel naţional, regional sau local, dar şi cu persoane fizice care pot sprijini cu informaţii şi/sau expertiză concludentă pentru atingerea rezultatelor scontate ale proiectului.
IV. CONDIŢII DE PARTICIPARE:
Poate participa la concursul pentru ocuparea postului, persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a. are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
b. cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d. are capacitate deplină de exerciţiu;
e. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f. îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
g. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
1. STUDII DE SPECIALITATE:
a) studii superioare de lungă durată sau studii în regim Bologna ciclul 1 în domeniile: ştiinţe sociale, umaniste, comunicare; ştiinţe politice, administrative, juridice; arhitectură; istoriei artei, finalizate cu diplomă de licenţă;
b) certificat de competenţe în domeniul managementului de proiect.
2. VECHIMEA ÎN MUNCĂ/SPECIALITATE NECESARĂ:
a) minimum 5 ani experienţă în muncă;
b) minimum 2 ani experienţă în domeniul implementării de proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile.
3. CUNOŞTINŢE DE OPERARE/PROGRAMARE PE CALCULATOR:
cunoştinţe solide de operare pe calculator, în special procesare de text şi calcul tabelar şi este eficient în utilizarea resurselor şi instrumentelor TIC.
4. LIMBI STRĂINE:
cunoaşterea la nivel de utilizare independentă limba engleză (citit, scris, vorbit), nivel B2 potrivit cadrului european al competenţelor lingvistice.
5. COMPETENŢE ŞI APTITUDINI NECESARE:
a) experienţă în coordonarea de echipe;
b) capacitate de evaluare, analiză, sinteză, asumare de responsabilităţi;
c) capacitate de a lua decizii, de organizare şi planificare;
d) spirit de observaţie şi iniţiativă;
e) capacitate de lucru în echipă şi individual;
f) abilităţi de comunicare şi de relaţionare interpersonale;
g) abilitatea de a lucra în context multidisciplinar şi intercultural;
h) capacitate de lucru sub stres;
i) integritate, punctualitate, promptitudine, confidenţialitate.
6. CERINŢE SPECIFICE:
Se consideră avantaj derularea de proiecte în domeniul patrimoniului cultural şi experienţa în proiecte de cooperare europeană sau internaţională.
V. DOCUMENTE SOLICITATE (cf. HG 286/2011):
a. cerere înscriere concurs adresată directorului INP;
b. CI + copie;
c. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate;
d. CV;
e. copia carnetului de muncă conformă cu originalul sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă;
f. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate (tip cf. Ministerului Sănătăţii);
g. cazier judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează.
VI. BIBLIOGRAFIA ŞI TEMATICA CONCURSULUI:
1. Ghidul solicitantului din cadrul apelului – Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice din programul RO-CULTURA;
2. Ordinul de ministru număr 2249/15.04.2019 cu privire la aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru consolidarea antreprenoriatului cultural şi dezvoltarea audienţei şi a publicului în cadrul programului RO-CULTURA, cu modificările şi completările ulterioare;
https://www.ro-cultura.ro/files/apel-1.1/RO/00_OMCIN%202545%20din%2005.06.2019.pdf
3. Ghidul beneficiarului pentru programul RO-CULTURA;
4. Propunerea de Strategie pentru cultură şi patrimoniu naţional 2016-2020;
6. HG nr. 593/2011 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional al Patrimoniului, republicată;
7. Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice;
8. Legea nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului imaterial;
VII. LOCUL, DATA ŞI ORA DESFĂŞURĂRII CONCURSULUI:
Dosarele pentru înscrierea la concurs se depun până la data de 16.12.2020, ora 10.00 la sediul Institutului Naţional al Patrimoniului: Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (etaj 1, Secretariat).
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează la sediul Institutului şi pe pagina de internet a acestuia cel târziu la data de 17.12.2020, ora 10.00.
Candidaţii nemulţumiţi de rezultatele selecţiei dosarelor de înscriere pot depune contestaţie cel târziu la data de 18.12.2020, ora 10.00. Rezultatele contestaţiilor se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 21.12.2020, ora 10.00.
CALENDARUL CONCURSULUI:
Concursul va consta într-o probă scrisă şi interviu.
1. Proba scrisă va consta în redactarea unei lucrări, pe baza bibliografiei date şi se va desfăşura în data de 22.12.2020, ora 10.00 (fără a se depăşi durata maxim admisă de 3 ore) la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (etaj 1, Bibliotecă).
Rezultatele probei scrise se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 23.12.2020, ora 10.00.
Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 24.12.2020, ora 10.00. Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 28.12.2020, ora 10.00.
2. Interviul se va desfăşura în data de 29.12.2020, ora 10.00, la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti ( etaj 1, Bibliotecă).
Rezultatele interviului se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 30.12.2020, ora 10.00.
Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 31.12.2020, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 04.01.2021, ora 10.00.
Rezultatul final al concursului se afişează la sediu şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 04.01.2021, ora 10.00.
Pentru postul de Manager de proiect, salariul este de 5.700 lei brut.
Persoana de contact din cadrul Biroului Resurse Umane este dna. Lidia Gabriela Negrea, tel: 0213366073.
Situl web al institutului este: www.temp-18-250.cimec.ro
Reprezentant legal,
Manager,
Conf. dr. arh. Ştefan Bâlici