Nr. 2117 / 26.04.2021
Şef Oficiu Verificare Proiecte în cadrul Direcţiei Restaurare.
Anunţ public de scoatere la concurs a unui post contractual vacant
Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) este principala instituţie publică din România cu responsabilităţi în domeniul patrimoniului cultural. Institutul desfăşoară activităţi variate, de la identificare, cercetare şi evidenţă, la gestiune, conservare şi punere în valoare a patrimoniului, în toate formele sale de manifestare - imobil, mobil, imaterial sau digital.
INP este direct subordonat Ministerului Culturii şi este finanţat de la bugetul de stat şi din fonduri proprii. Echipa INP este formată din peste o sută de persoane, distribuite în cele cinci direcţii de specialitate - patrimoniu imobil; patrimoniu mobil, intangibil şi digital; patrimoniu imaterial şi cultură tradiţională; programe, proiecte şi promovare; tehnic - şi în alte compartimente funcţionale. Personalul INP îşi desfăşoară activitatea în cele trei sedii din Bucureşti, dintre care două sunt monument istoric.
Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) organizează în perioada 17.05.2021 - 11.06.2021, concursul pentru ocuparea unui post contractual vacant de Şef Oficiu Verificare Proiecte în cadrul Direcţiei Restaurare, contract încheiat pentru perioadă nedeterminată, după cum urmează:
Atribuţiile postului (extras):
Oficiul Verificare Proiecte este condus de un şef Oficiu şi funcţionează în subordinea Directorului Direcţiei Restaurare, are relaţii funcţionale cu celelalte secţii sau structuri ale Direcţiei Restaurare, precum şi, după caz, cu structurile funcţionale şi de specialitate din cadrul I.N.P.
a) analizează şi verifică documentaţiile de proiectare/ documentaţiile de specialitate predate, din punctul de vedere al conţinutului tehnic, al respectării parametrilor tehnici, al normelor, normativelor şi reglementărilor legale în vigoare pentru proiectele finanţate prin Programul Naţional de Restaurare a monumentelor istorice şi/sau prin alte programe de finanţare;
b) întocmeşte referate de verificare a documentaţiilor predate pentru proiectele finanţate prin Programul Naţional de Restaurare a monumentelor istorice şi/sau prin alte programe de finanţare, prin care solicită proiectantului general sau proiectantului de specialitate completări şi/sau modificări ale documentaţiei tehnice, conform normelor, normativelor şi reglementărilor legale în vigoare şi urmăreşte introducerea acestora în documentaţie;
c) verifică introducerea în documentaţia de proiectare aferentă proiectelor finanţate prin Programul Naţional de Restaurare a monumentelor istorice şi/sau prin alte programe de finanţare a condiţiilor care decurg din avizele Ministerului Culturii - Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi Consiliul Tehnico-Economic, precum şi din celelalte avize şi acorduri emise de către organele şi/sau instituţiile în drept;
d) pe baza referatelor de verificare întocmite de Oficiul verificare proiecte transmite documentaţiile Ministerului Culturii, în vederea avizării în Comisia Naţională a Monumentelor Istorice;
e) verifică corectitudinea coeficienţilor legali introduşi în documentaţia economică aferentă proiectelor finanţata prin Programul naţional de restaurare a monumentelor istorice, conform legislaţiei în vigoare;
f) colaborează cu celelalte compartimente pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice;
g) înaintează Consiliului Tehnico-Economic în vederea analizării şi avizării documentaţiile tehnico-economice aferente proiectelor finanţate prin Programului Naţional de Restaurare a monumentelor istorice şi/sau prin alte proiecte de finanţare;
h) asigură Secretariatul Consiliului Tehnico-Economic.
Oferta:
1. lucru într-un domeniu de mare importanţă şi înaltă specializare - protejarea patrimoniului imobil;
2. coordonarea unui colectiv pluridisciplinar dinamic;
3. participare la proiecte majore de restaurare şi punere în valoare a patrimoniului imobil;
4. oportunităţi pentru dezvoltarea profesională în domeniul patrimoniului cultural;
5. traininguri şi cursuri de formare profesională;
6. contract de muncă pe perioadă nedeterminată.
Condiţii generale de participare:
Poate participa la concursul pentru ocuparea postului, persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
1. are cetăţenia română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
2. cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
3. are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
4. are capacitate deplină de exerciţiu;
5. are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
6. îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
7. nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
8. nu a împlinit vârsta legală pentru pensionare.
Condiţii specifice postului
1. Studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, specializarea arhitectură;
2. Cursuri de perfecţionare / specializare, studii postuniversitare în domeniul protejării patrimoniului cultural sau al politicilor culturale;
3. Arhitect cu drept de semnătură, înscris în Tabloul Naţional al Arhitecţilor; atestat de MC în domeniul protejării monumentelor istorice, calitatea specialist sau expert, cel puţin domeniul 1 - restaurare arhitectură şi specializarea D - şef de proiect de specialitate;
4. Vechime în specialitate: minim 5 ani;
5. Limbi străine: cunoaşterea la nivel mediu a cel puţin unei limbi străine de circulaţie internaţională (nivel B2 conform standardelor CEFR);
6. Cerinţe specifice:
a) buna cunoaştere a patrimoniului cultural imobil din România, a necesităţilor şi a priorităţilor de intervenţie pentru protejarea acestuia;
a) Cunoaşterea temeinică a legislaţiei aplicabile sistemului public în domeniul construcţiilor, inclusiv monumente istorice: Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificarile şi completările ulterioare; Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată; Norme metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, HG nr 343/2017pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată;
b) Capacitate de autoorganizare şi prioritizare a sarcinilor;
c) Capacitatea de asumare a răspunderii ce decurge din atribuţiile specifice postului, aşa cum sunt definite prin fişa de post, de a accepta şi suporta consecinţele deciziilor asociate atribuţiilor încredinţate, corespunzător nivelului ierarhic al postului ocupat, de a accepta erorile, sau, după caz, deficienţele propriei activităţi şi de a răspunde pentru acestea;
d) Atenţie sporită pentru detalii;
e) experienţă în operare PC: suită de birou (Microsoft Office [Word, Excel, Access, PowerPoint] sau LibreOffice); navigator web (Chrome, Firefox sau Edge); programe CAD (ex. AutoCAD) şi prelucrare imagine (ex. Photoshop);
f) Competenţe în culegerea, clasificarea şi interpretarea informaţiilor în vederea pregătirii rapoartelor;
g) Disponibilitate pentru lucru în program prelungit în anumite condiţii;
h) Disponibilitate pentru deplasări în interes de serviciu în ţară.
Tematica
1. Protejarea monumentelor istorice;
2. Teoria actuală a conservării şi restaurării patrimoniului imobil;
3. Documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor de investiţii finanţate din fonduri publice;
4. Autorizarea executarii lucrarilor de constructii;
5. Sistemul calitatii in constructii;
6. Receptia la Terminarea Lucrărilor;
7. Recepţia Finală;
Bibliografie
Literatură de specialitate
1. Curinschi Vorona, Gheorghe, Arhitectură. Urbanism. Restaurare, Bucureşti, Editura Tehnică, 1996;
2. Hülsemann, Jan, Casa ţărănească săsească din Transilvania. Ghid pentru restaurarea caselor vechi, Bucureşti, Simetria, 2014;
3. Ionescu, Grigore, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1982;
Legislaţie
1) O.M.C. nr. 2025/2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional al Patrimoniului şi a organigramei acestuia;
2) Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificarile şi completările ulterioare;
3) Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată;
4) HG nr 343/2017pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului privind recepţia construcţiilor
5) Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
6) Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
7) Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
8) HG nr.593/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional al Patrimoniului, cu modificările şi completările ulterioare;
9) Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită al personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice;
10) Hotărâre de Guvern nr. 907/ 2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu completările şi modificările ulterioare
Carte şi convenţii internaţionale
1. Carta de la Veneţia: Carta internaţională pentru conservarea şi restaurarea monumentelor şi siturilor, ICOMOS, Veneţia, 1964;
2. Convenţia pentru protejarea patrimoniului arhitectural al Europei, Consiliul Europei, Granada, 1985 (ratificată de România prin L. 157/1997);
3. Convenţia europeană a peisajului, Consiliul Europei, Florenţa, 2000 (ratificată de România prin Legea 451/2002);
4. ICOMOS Charter - Principles for the analysis, conservation and structural restoration of architectural heritage, Zimbabwe, 2003;
DOCUMENTE SOLICITATE (cf. HG. 286/2011):
1. cerere de înscriere la concurs adresată managerului Institutului Naţional al Patrimoniului;
2. scrisoare de intenţie;
3. copia actului de identitate sau al altui document care atestă identitatea, potrivit legii;
4. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
5. carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
6. cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează *);
7. adeverinţa medicală, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate **);
8. curriculum vitae, model European, conform H.G. nr. 1021/2004;
9. declaraţie pe proprie răspundere referitoare la incompatibilitatea colaborării cu I.N.P. (eventuale litigii, sau apartenenţa la grupul adversarilor din litigiile aflate în derulare);
*) În cazul documentului prevăzut la punctul 6, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
**) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
Documentele solicitate vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Locul, data şi ora desfăşurării concursului
Dosarele pentru înscrierea la concurs se depun până la data de 17.05.2021, ora 10.00 la sediul Institutului Naţional al Patrimoniului: Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (etaj 1, Secretariat).
Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează la sediul Institutului şi pe pagina de internet a acestuia cel târziu la data de 20.05.2021, ora 10.00.
Candidaţii nemulţumiţi de rezultatele selecţiei dosarelor de înscriere pot depune contestaţie cel târziu la data de 21.05.2021, ora 10.00. Rezultatele contestaţiilor se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 24.05.2021, ora 10.00.
CALENDARUL CONCURSULUI:
Concursul va consta într-o probă scrisă şi interviu.
1. Proba scrisă va consta în redactarea unei lucrări, pe baza bibliografiei date şi se va desfăşura în data de 25.05.2021, ora 10.00 (fără a se depăşi durata maxim admisă de 3 ore) la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti (etaj 1, Bibliotecă).
Rezultatele probei scrise se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 31.05.2021, ora 10.00.
Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 2.06.2021, ora 10.00. Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 3.06.2021, ora 10.00.
2. Interviul se va desfăşura în data de 4.06.2021, ora 10.00, la sediul INP din Str. Ienăchiţă Văcărescu nr. 16, sector 4, Bucureşti ( etaj 1, Bibliotecă);
Rezultatele interviului se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 9.06.2021, ora 10.00.
Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie cel târziu la data de 10.06.2021, ora 10.00.
Rezultatele contestaţiilor depuse se afişează la sediul şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 11.06.2021, ora 10.00.
Rezultatul final al concursului se afişează la sediu şi pe pagina de internet a INP cel târziu la data de 11.06.2021, ora 17.00.
Pentru postul de Şef Oficiu Verificare Proiecte, salariul de bază este 5640 lei brut, la care se adaugă un spor în cuantum de 835 lei brut pentru condiţii de muncă periculoase şi vătămătoare, precum şi o indemnizaţie de hrană în cuantum de 347 lei lunar.
Situl web al institutului este: www.temp-18-250.cimec.ro
Reprezentant legal,
Manager,
Conf. Dr. Arh. Ştefan Bâlici