Romania

Municipiul Bucuresti

Calea Victoriei nr.141

Lat.N=44°26'56"; Long.E=26°05'24"; L-35-125-C-a

Amplasarea edificiului de-a lungul Caii Victoriei, una dintre cele mai vechi artere urbane ale orasului, cu caracter eminamente rezidential, devenita simbolica pentru istoria arhitecturii românesti si europene îi sporesc calitatea de monument de talie universala. Imobilul prezinta o valoare arhitecturala foarte mare, de notorietate în cadrul arhitecturii rezidentiale nobiliare de la sfârsitul secolului al XIX lea, socotit cap de serie al acestui program arhitectural din Bucuresti. Palatul Cantacuzino a fost ridicat dupa planurile arhitectului I. Berindei, dupa modelul resedintelor nobiliare pariziene (hotel de ville), realizat dupa moda epocii în stil academic promovat de Ecole des Beaux-Arts de la Paris. De asemenea, imobilul are o valoare de notorietate universala datorita valorii memoriale pe care o detine, ca resedinta a marelui artist George Enescu, personalitate complexa a muzicii, compozitor, violonist, pianist, dirijor si pedagog, unul dintre cei mai proeminenti muzicieni de la sfârsitul secolului al XIX-lea si din prima jumatate a secolului al XX-lea.

Palatul Cantacuzino, amplasat pe ultimul tronson al Caii Victoriei, una din cele mai lungi si mai importante strazi centrale bucurestene, a fost creat dupa modelul resedintelor nobiliare pariziene (hotel de ville) cladiri asezate în mijlocul lotului de teren, în jurul careia s-au amenajat gradini. Palatul s-a construit în vecinatatea altor resedinte ale protipendadei bucurestene, dispuse de-a lungul Caii Victoriei, aproape de Palatul Regal. Ansamblul are doua accese, unul principal din Calea Victoriei si un acces secundar din strada gen. Gh. Manu, fosta lt. Lemnea nr.16. Incinta are ca punct de interes major corpul principal al palatului, amplasat în centrul parcelei, precum si un corp secundar, folosit tot de proprietarii palatului, un fel de mic pavilion de oaspeti, amplasat în spatele palatului(V), doua atenanse, pozitionate relativ simetric ca asezare, fata de intrarea secundara în incinta (S)si parcul. Suprafata parcelei este mare, pentru zona centrala bucuresteana, de 6638mp, conf. planului cadastral actual.
Corpul principal-Palatul
In acest moment în cladire functioneaza doua institutii publice: Sediul Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor si Muzeul Muzicii, care îsi împart vechiul spatiu rezidential.
Partiul de rezidenta nobiliara s-a dezvoltat conform unor prototipuri clasicizante, specifice sfârsitului secolului XIX, început de XX., desfasurarea încaperilor grupându-se în jurul a doua axe, una majora, una secundara, cu o relativa simetrie a spatiilor principale, în plan fata de axul major.
Subsolul I, de fapt un parter-demisol, se întinde sub întreg parterul si cuprinde spatii tehnice.
La demisol, spatiile existente sunt amenajate pentru birouri si casierie, depozite pentru biblioteca, vestiare pentru personalul de întretinere, iar în partea dreapta si cu o legatura pe verticala cu spatiile de birouri ale muzeului, s-a amenajat partea de depozitare muzeistica.
Tot în acest nivel se gaseste si centrala termica cu anexele ei, hidrofor si atelier mecanic.
Subsolul II este partial si cuprinde atât spatii tehnice (centrala, etc.) cât si spatii de depozitare.
Parterul (hochparterul), amplasat la cca. 3,00 m deasupra cotei nivelului curtii, cuprinde zona reprezentativa de primire cu principalele piese, biblioteca, saloane, sufrageria, mica aula, pentru receptii si auditii, axate de-a lungul unui hol central care face legatura între intrarea principala si iesirea pe terasa. Spatiile sunt rafinat decorate si pictate. Azi aceste spatii sunt folosite ca spatii de receptie, auditii, sali muzeale, birouri conducere, etc.
Parterul cladirii, adaposteste spatiul reprezentativ al actualelor institutii. Din holul central prin secretiat se accede la biroul presedintelui Uniunii Compozitorilor si Muzicologice. Tot din hol si în directa legatura cu aceasta se intra în camera vicepresedintilor si a secretarilor, iar cu acces separat se afla aula si sala de consiliu; în partea dreapta a holului central, dezvoltat pe suprafata a cinci încaperi, se afla partea de expunere muzeistica, cu câteva încaperi, anexe pentru birouri.
La etajul I, au acces pe scara principala din laterala cladirii, toate încaperile orientate spre fatada principala, ce sunt organizate ca birouri;
Pe partea opusa holului se organizeaza biroul de copiat acte muzicale si biblioteca.
La etajul al doilea, toate camerele existente au capatat functiunea de birouri.
Etajul I, este mai retinut ca decoratie, decât parterul.
Parterul impresioneaza prin bogatia ornamenticii realizata cu o tehnica si cu materiale din cele mai pretioase. Intrarea este marcata de o marchiza, din structura metalica închisa cu sticla, dispusa în consola.
In axul intrarii avem mai întâi un prim hol, din care prin doua scari mici în colimaçon se poate accede la celelalte nivele. Din acest hol, câteva trepte din marmura conduc spre nivelul parterului propriu-zis, format dintr-un hol spatios din care se accede spre camere: cele din dreapta ocupate de Muzeul Enescu, si cele din stânga Uniunii Compozitorilor. Partea rezervata muzeului cuprinde încaperi mari, bogat decorate: peretii îmbracati în stuco-marmura, tavane cu profile si ornamente sculptate cu decoratii florale, executate în ipsos si bronz.
In fostul salon de muzica sunt prezente ormamente în ipsos, vitrouri colorate, fonduri mozaicate aurite, stuco-marmura pe pereti si un plafon pictat de pictorul G. D. Mirea înfatisându-i pe Apollo si muzele sale.
Partea rezervata, la acest nivel, Uniunii compozitorilor cuprinde doua sali mai importante: biblioteca si sala de sedinte. Biblioteca, cu o subpanta sustinuta pe coloane de stucomarmura cu o scara de lemn, are ca principala decoratie peretii cu lambriuri de lemn si un tavan pictat de Vermont. Sala de sedinte este înconjurata de panouri de lemn de stejar sculptat; peretii si tavanul sunt decoarate cu efigii, vulturi, ghirlande, executate în ipsos si colorate în tonuri închise.
Pictura. Nicolae Vermont realizeaza sase medalioane, dintre care trei semnate si datate1907. Doua dintre ele, cioban cu oile si tarancuta cu cofa sunt inspirate direct din opera lui Nicolae Grigorescu. Un subiect inedit este compozitia înfatisând mai multi tineri care petrec în iarba verde, înveseliti de un taraf de lautari.
Scena istorica de mari dimensiuni de pe peretele bibliotecii, "Judecata lui Stroe Leurdeanu", executata în 1909, ne prezinta maiestria sa într-o compozitie monumentala, cu mari calitati artistice, devenita una din principalele sale lucrari de referinta.
Compartimentul central al plafonului sufrageriei este semnat Costin Petrescu. Compozitia alegorica de la centru, într-o miscare avântata, cu doua personaje feminine si mai multi îngeri, este o reusita a geniului decorativ. In compartimentul din dreapta, un silen purtând pe cap o cununa de vita-de-vie închina un pocal, iar în cel din stânga, o fea tine în mâna o torta.
Pictura plafonului din salonul de muzica, sunt operele lui G. D. Mirea. Pentru executarea lor, artistul a facut o calatorie de studii la Paris.
Fiecare dintre ele înfatiseaza câte o scena alegorica, în cunoscutul stil poetic al pictorului.
Sculptura. Autor Emil W.Becker.
Intrarea principala a cladirii atrage în mod deosebit atentia, prin generozitatea somptuozitatea decoratiei sculpturale. Fatada este decorata deasupra usii de intrare cu un fronton circular, în cadrul caruia se afla la centru stema princiara a Cantacuzinilor, evocând rangul nobiliar primit odinioara de stramosii proprietarului din partea împaratului austriac; Muzica , este îmbracata într-o rochie de voal cântând la o lira. La picioarele ei în stânga si în dreapta doi putti danseaza dupa muzica.
Câmpul compozitiei este acoperit de flori si lujeri. Dintre elementele decorative seriale aflate la exterior mai sunt un medalion cu un putti de care atârna un trofeu cu instrumente muzicale, cartusul cu un mascheron înfatisând un batrân cu parul bogat împodobit de flori, cu barba vulvoi si privind înainte.

Palatul s-a ridicat pe locul fostelor case ale "Mamalei sau Paduroaiei Cantacuzino" si vechii case a Nababului. (Gheorghe Crutzescu-Podul Mogosoaiei-Ed. Meridiane Bucuresti, 1987, pag 206)
Locul actual de pe Calea Victoriei, i-a revenit de la mama sa Luxita Kretulescu, casatorita cu Marele Vornic Grigore Cantacuzino, precum si prin comasarea de catre tatal sau a unor loturi adiacente lotului familiei Kretulescu.
In planul cadastral al Bucurestiului, din 1911, Iorgu (Gogu) Cantacuzino, detinea în întregime un lot de mari dimensiuni, cuprins între strada Verde (actuala Gh. Manu), Calea Victoriei si strada Frumoasa. Cladirea principala a palatului figureaza în plan, atenansele cu iesire în strada Verde si mica cladire în care va locui George Enescu, nu figureaza, deci ele s-au ridicat mai târziu.
In 1913, "Nababul" moare lasând Palatul din Calea Victoriei mostenire fiului sau cel mare, Mihail (1864-1928), la rândul sau om politic cunoscut. Este posibil, ca imediat dupa moartea tatalui sau, Mihai Gh. Cantacuzino sa înceapa sa ridice pavilionul cel mic, din spatele palatului, precum si atenansele absolut necesare unei resedinte nobiliare (garaj, grajduri, etc.) Monument arhitectonic, Palatul Cantacuzino, a fost construit în jurul anului 1902. Pâna în 1937, când a devenit locuinta marelui muzician, cladirea a avut diverse destinatii.
Presedintia Consiliului de Ministrii a avut ca sediu Palatul Cantacuzino pâna în jurul anilor 1940. (Ghidul istoric si artistic Bucuresti, Grigore Ionescu editat 1938)
In 1967, Maria Cantacuzino-Enescu (nascuta Rosetti-Tetcani), vaduva lui George Enescu, doneaza imobilul statului. Sunt expuse manuscrisele compozitiilor lui George Enescu, viorile si pianele sale, mobilierul original, biblioteca muzicala, tablouri, gravuri, obiecte de arta decorativa, scrisori, programe, cronici, fotografii, documente legate de activitatea muzicianului. Incepând din anul 1980, cladirea a adapostit Muzeul Muzicii Românesti.
Comanditar:
Gheorghe Grigore Cantacuzino, om politic, fost ministru de finante, ªeful Partidului Conservator, Presedintele Senatului, Primul Ministru, la cumpana dintre secolele XIX-XX, a trait între anii 1837-1913. Casatorit cu Ecaterina Baleanu, detinea o avere fabuloasa, atât prin mostenire si casatorie, cât si prin buna administrare a averii, construind pentru sine si familia sa o serie întreaga de palate resedinte.

Monument istoric de valoare nationala si universala, conform Listei Monumentelor Istorice 2004, cod B-II-m-A-19869.

Monumentul se afla în stare buna de conservare.

Imobilul adaposteste Muzeul Muzicii si casa memoriala George Enescu, fiind deschis publicului spre vizitare.

Monumentul gazduieste din 1956 Muzeul National "George Enescu", personalitate notorie a muzicii clasice nationale si universale. Muzeul este deschis spre vizitare si expune documente si obiecte personale care fac cunoscuta personalitatea artistului.
Aici se afla, alaturi de vioara pe care Enescu a primit-o cadou la vârsta de 4 ani, partituri ale operelor sale, diplome si medalii ce i-au fost conferite, printre care si cea a Legiunii Franceze de Onoare.
Numele muzicianului este purtat si de un important festival si concurs international de muzica clasica, tinut la Bucuresti.

Muzeul adaposteste evenimente culturale diverse, legate de lumea muzicii, de la lansari de carte, conferinte, evenimente mondene sau auditii.

Lansari de carte, conferinte, evenimente mondene sau auditii etc.