Bucureştiul găzduieşte cel de-al patrulea Seminar Regional pentru promovarea
Convenţiei-cadru privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate
(14-15 octombrie 2021)
Mâine, 14 octombrie, începe la Bucureşti Seminarul Regional pentru promovarea Convenţiei-cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate (Convenţia de la Faro), ce va avea loc în perioada 14-15 octombrie 2021. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului The Faro Way: enhanced participation in cultural heritage, susţinut de Consiliul Europei în cooperare cu Uniunea Europeană.
Convenţia de la Faro conturează un cadru pentru definirea rolului societăţii civile în procesul decizional şi de gestionare a patrimoniului cultural şi încurajează cetăţenii să recunoască importanţa obiectivelor şi siturilor de patrimoniu cultural prin semnificaţiile şi valorile pe care le reprezintă acestea pentru ei.
După succesul seminariilor regionale anterioare ale proiectului, organizate la Madrid (2018) Maastricht (2019) şi Tbilisi (2021, online), Consiliul Europei, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Institutul Naţional al Patrimoniului din România, găzduieşte al patrulea seminar regional, care, având în vedere circumstanţele actuale cauzate de pandemia Covid-19, va avea loc într-un format hibrid (va fi posibilă atât participarea fizică, în limitele impuse de reglementările în vigoare, cât şi cea online).
Evenimentul va avea următoarele obiective:
• să reflecteze asupra principiilor Convenţiei de la Faro şi a multiplelor utilizări ale acestora în practică;
• să prezinte exemple de bune practici susţinute de autorităţile naţionale, comunităţile patrimoniale şi societatea civilă cu privire la punerea în aplicare a Convenţiei de la Faro;
• să evidenţieze valoarea adăugată şi beneficiile semnării, ratificării şi punerii în aplicare a Convenţiei de la Faro pentru toate părţile interesate;
• să ofere îndrumări pentru punerea în aplicare a principiilor Convenţiei de la Faro;
• să faciliteze schimbul de informaţii şi dialogul între participanţii din diferite ţări;
• să încurajeze cooperarea între sectorul public şi societatea civilă şi să discute rolul autorităţilor naţionale şi al societăţii civile în guvernarea patrimoniului cultural.
Seminarul regional va reuni reprezentanţi ai ministerelor culturii din statele membre ale Consiliului Europei şi ale Uniunii Europene, diferite organizaţii internaţionale, grupuri ale societăţii civile şi părţi interesate de patrimoniu local, regional şi naţional.
Prin prezentări şi discuţii pe teme specifice, participanţii vor avea ocazia de a face schimb de bune practici cu privire la punerea în aplicare a Convenţiei de la Faro, care poate crea oportunităţi pentru sinergii, cooperare şi schimbări în abordarea patrimoniului de către autorităţi. În plus, vizitele de studiu la două iniţiative locale care aplică deja principiile Convenţiei de la Faro vor avea ca scop ilustrarea modului în care diferitele părţi interesate pot lua parte la etapa de implementare a Convenţiei. Vă rugăm să găsiţi ataşat programul şi descrierea evenimentului.