Strict Standards: Only variables should be assigned by reference in D:\Web\WWW\temp-18-250.cimec.ro\plugins\system\canonicalization\canonicalization.php on line 46
Institutul Național al Patrimoniului - Institutul Naţional al Patrimoniului prezintă - marţi, 19 aprilie, în cadrul unei conferinţe publice - rezultatele proiectului In-Herit: Centrul naţional de informare şi promovare a patrimoniului cultural.

SHARE

Noutăți

Strict Standards: Declaration of JParameter::loadSetupFile() should be compatible with JRegistry::loadSetupFile() in D:\Web\WWW\temp-18-250.cimec.ro\libraries\joomla\html\parameter.php on line 512

Institutul Naţional al Patrimoniului prezintă - marţi, 19 aprilie, în cadrul unei conferinţe publice - rezultatele proiectului In-Herit: Centrul naţional de informare şi promovare a patrimoniului cultural.

Rate this item
(0 votes)

Primul an la Centrul naţional de informare şi promovare a patrimoniului cultural:


Materiale educaţionale prietenoase, aplicaţia Salva-Monument şi bune practici din Norvegia aplicabile în domeniul patrimoniului cultural local

Institutul Naţional al Patrimoniului prezintă - marţi, 19 aprilie, în cadrul unei conferinţe publice - rezultatele proiectului In-Herit: Centrul naţional de informare şi promovare a patrimoniului cultural.

Evenimentul are loc la Casa Filipescu-Cesianu (Muzeul Municipiului Bucureşti), Calea Victoriei 151, cu începere la ora 10:00.

Conferinţa marchează finalul proiectului iniţiat de Institutul Naţional al Patrimoniului, în parteneriat cu Fundaţia Pro Patrimonio, Asociaţia Da’DeCe şi Institutul Norvegian al Meşteşugurilor şi finanţat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Centrul naţional de informare şi promovare a patrimoniului cultural devine, în urma proiectului In-Herit, o structură permanentă a INP în relaţia cu publicul interesat de domeniu - un punct de conexiune şi ghidaj al iniţiativelor dedicate cunoaşterii, aprecierii şi punerii în valoare a patrimoniului cultural.

Evenimentul prilejuieşte prezentarea rezultatelor, concluziilor şi produselor de informare ale unui proiect necesar, ale cărui direcţii de dezvoltare au fost stabilite în urma unei consultări publice valoroase (detalii despre procesul de consultare derulat în perioada decembrie 2020 - februarie 2021, în raportul disponibil aici).

Educaţia şi accesibilizarea informaţiei în domeniul patrimoniului cultural - indicate drept priorităţi de publicul consultat - sunt reprezentate în activitatea din ultimul an a Centrului printr-o serie de instrumente: pachetul educaţional (compus din materiale educaţionale şi ateliere dedicate) elaborat prin parteneriatul cu Asociaţia Da’DeCe, respectiv aplicaţia web Salva-Monument (salvamonument.ro - un motor de căutare care oferă răspunsuri sau ghidaj pentru cele mai frecvente probleme, situaţii sau întrebări în legătură cu patrimoniul construit), dezvoltată sub coordonarea Fundaţiei Pro Patrimonio.

Participanţii la conferinţa din 19 aprilie vor avea ocazia să exploreze cele două tipuri de instrumente, inclusiv în cadrul unor ateliere tematice.

Primul, condus de Iulia Iordan (Asociaţia DaDeCe), este destinat profesorilor de gimnaziu şi va oferi acestora recomandări pentru utilizarea materialelor în activităţile cu elevii - atât la clasă, pe baza publicaţiei „Un Ghid pentru patrimoniu", cât şi în explorări urbane pornind de la propunerile din kit-urile „A fost Bucureştiul mic" (dedicat Capitalei), respectiv „Din casă în casă" (dedicat oraşului Timişoara).

Sesiunea de testare a aplicaţiei web Salva-Monument coordonată de Raluca Munteanu (Fundaţia Pro Patrimonio) se adresează persoanelor interesate de protejarea patrimoniului construit - proprietari, administratori, locuitori ai zonelor istorice protejate, specialişti ai firmelor de proiectare sau construcţii, membri ai unor organizaţii neguvernamentale etc.

Schimbul de experienţă cu partenerul norvegian al proiectului In-Herit (Institutul Norvegian al Meşteşugurilor - Norwegian Crafts) îmbogăţeşte concluziile unui an de activitate la Centru cu o serie de direcţii aplicabile şi în România în domeniul salvgardării patrimoniului cultural în general şi a celui intangibil, în mod particular. Un al treilea atelier tematic îl are, astfel, drept lector invitat, pe Eivind Falk (directorul Norwegian Crafts) şi este adresat organizaţiilor active în domeniul patrimoniului cultural imaterial, mobil si imobil.

Locurile pentru cele trei ateliere sunt limitate. Participarea este condiţionată de completarea acestui formular până cel târziu vineri, 15 aprilie, ora 15:00. Cei care nu vor putea fi prezenţi în sală la evenimentul de la Bucureşti, pot solicita înregistrarea atelierului prin email la adresa Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea..

Mai multe informaţii despre proiect, precum şi alte resurse interesante coagulate de echipa Centrului sunt disponibile pe pagina laviitor.temp-18-250.cimec.ro şi pe canalele de social media (Facebook, Instagram) ale celei mai tinere entităţi din domeniul patrimoniului cultural de la noi din ţară.
-----

Pentru mai multe detalii despre eveniment şi pentru a confirma participarea, Irina Dobriţă, tel: 0726 281 894, e-mail: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.">Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.

-----

Institutul Naţional al Patrimoniului
este principala instituţie centrală care pune în aplicare politicile publice în domeniul protejării patrimoniului cultural în România. INP asigură activităţile de cercetare, evidenţă, inventariere, protejare şi punere în valoare pentru toate categoriile patrimoniului cultural - imobil, mobil, imaterial şi digital - şi gestionează inventarele oficiale ale patrimoniului cultural - Lista monumentelor istorice, Repertoriul arheologic naţional, Inventarul patrimoniului cultural naţional mobil, Registrul naţional al patrimoniului cultural imaterial, baze de date şi depozite digitale. De asemenea, INP elaborează şi gestionează Programul Naţional de Restaurare a Monumentelor Istorice [PNR] - principalul instrument prin care statul asigură finanţarea lucrărilor de protejare, restaurare şi punere în valoare a patrimoniului imobil -, colectează şi gestionează Timbrul Monumentelor Istorice [TMI], gestionează atestarea specialiştilor şi experţilor din domeniul patrimoniului imobil, este agregator naţional pentru Enciclopedia culturală europeană [europeana.eu], elaborează dosarele de nominalizare pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial şi coordonează procesul de nominalizare pentru Marca Patrimoniului European.
Mai multe informaţii pe www.temp-18-250.cimec.ro.


Perioada derulării proiectului In-Herit: Centrul national de informare şi promovare a patrimoniului cultural: 1 iulie 2020 - 30 aprilie 2022 (31 decembrie 2021)
Valoarea totală a proiectului: 992.377,00 lei
Valoarea totală a sprijinului financiar nerambursabil: 948.211,00 lei, echivalentul a 195.769,79 Euro

Despre finanţatori

Granturile SEE reprezintă contribuţia Islandei, Principatului Liechtenstein şi Regatului Norvegiei la reducerea disparităţilor economice şi sociale în Spaţiul Economic European şi la consolidarea relaţiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul şi sudul Europei şi statele baltice. Aceste mecanisme de finanţare sunt stabilite în baza Acordului privind Spaţiul Economic European, ce reuneşte statele membre UE şi Islanda, Liechtenstein şi Norvegia ca parteneri egali pe piaţa internă. În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 şi 2014 şi €1,55 miliarde pentru perioada de finanţare 2014-2021. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org şi www.eeagrants.ro.

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului şi are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice şi sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural şi managementul patrimoniului cultural. Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.ro-cultura.ro.
 

Read 2271 times