In memoriam Peter Derer (1939-2023)

Cu plecarea dintre noi a arhitectului Peter Derer, lupta pentru salvarea patrimoniului în România pierde pe unul dintre cei mai buni şi mai vechi combatanţi.

Absolvent al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu" în 1963 , s-a specializat ulterior în cadrul Secţiei de urbanism a Şcolii Regale de Arte din Copenhaga în 1967-68 şi în Ministerul Construcţiilor de Locuinţe din Suedia. Din 1964, s-a alăturat Catedrei de Urbanism din IAIM unde a activat pe parcursul a peste douăzeci de ani. În această perioadă, curajoasele sale reacţii în faţa distrugerilor aduse moştenirii culturale de regimul dictaturii comuniste l-au făcut, ca şi pe alţii, să se împărtăşească din „exilul intern". După 1989, alături de Radu Popa, Aurelian Trişcu, Şerban Popescu-Criveanu, Sanda Ignat şi câţiva alţii, a făcut parte din Grupul de iniţiativă, reunit sub Revoluţie în casa profesorului Grigore Ionescu, pentru refacerea Comisiei Monumentelor Ansamblurilor şi Siturilor Istorice (CNMASI) şi a sistemului de protejare a patrimoniului din România. Înţelegerii noului ministru al Culturii, Andrei Pleşu, i se datorează reîntemeierea la 5 februarie 1990 a instituţiilor suprimate în 1948 şi 1977, cu o autonomie şi autoritate ştiinţifică neştirbite. Membrii lor erau cei mai renumiţi specialişti în domeniu - Ştefan Balş, Virgil Antonescu, Virgil Vătăşianu, Constantin Joja, Sandu Miclescu, Eugenia Greceanu, Sanda Voiculescu, Nicolae Stoicescu, Horia Bernea, Răzvan Theodorescu, Nicolae Noica, Henri Stahl, Georgeta Stoica… şi, fireşte, Peter Derer.

Priceperea arhitectului Peter Derer, implicarea în cauza protejării patrimoniului, cărţile sale, viziunea sa de urbanist, rigoarea şi spiritul său cumpănit l-au recomandat pentru conducerea noii Direcţii a Monumentelor Ansamblurilor şi Siturilor Istorice (DMASI) precum şi pentru rolul de secretar al CNMASI.

În fruntea DMASI a gândit şi condus realizarea unor obiective care, la scurtimea timpului îngăduit de vremurile tulburi - mai puţin de trei ani! - au devenit posibile sub gândirea sa vizionară. În pofida greutăţilor perioadei, prin eforturile sale, susţinute de o nouă echipă entuziastă, în doi ani s-a recâştigat vechiul sediu al Direcţiei din strada Ienăchiţă Văcărescu şi casa de târgoveţ din Calea Şerban Vodă, s-au reluat principalele arhive, de la 1892 încoace, biblioteca, fototeca, laboratorul de aerofotogrametrie.

Cu sprijinul Direcţiei Patrimoniului din Franţa, dar nu numai, au fost reluate legăturile ştiinţifice cu străinătatea, cu UNESCO, cu ICOMOS, alcătuindu-se şi primele trei dosare de includere a bisericilor cu pictură exterioară din Moldova, a Bisericii fortificate din Biertan (ulterior extinsă la sate cu biserici fortificate din Transilvania), a mănăstirii Hurezi, în Lista Patrimoniului Mondial.
În anii 1991-1992, sub coordonarea sa, cu sprijinul oficiilor de patrimoniu, al muzeelor, prin contracte cu institutele judeţene de proiectare, cu neîncetate deplasări pe teren şi cercetări, a fost realizată Lista Monumentelor Ansamblurilor şi Siturilor Istorice, aprobată apoi, conform atribuţiilor sale, de Comisia Naţională a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice. În aceeaşi perioadă zeci de şantiere de restaurare şi cercetare arheologică la monumente istorice au fost deschise sau reluate între care şi proiecte pilot realizate chiar de atelierul de proiectare al DMASI condus de Marta Nicolescu.

Această enumerare, fără îndoială incompletă, nu poate dezvălui pe deplin eforturile asumate de arhitectul Peter Derer, pe care îl putem evoca, în cabinetul său din strada Ienăchiţă Văcărescu, coordonând şi consemnând „muncile", trecute şi viitoare ale colectivului DMASI, nearogându-şi vreodată vreun merit. Prefera să i te adresezi cu calificativul de arhitect şi nu de director general - funcţiune trecătoare...
Ceea ce a fost numit mult mai târziu chiar de el „un gest prematur" s-a încheiat, regretabil, în august 1994 prin desfiinţarea CNMASI şi DMASI. Peter Derer se retrăsese din 1993, înaintea acestui moment.

Acestei perioade efervescente i se datorează însă în bună măsură construcţia instituţiei care este azi Institutul Naţional al Patrimoniului dar şi a bazelor sistemului de protejare a patrimoniului din România şi a unei noi „conştiinţe" privind grija pentru monumentele istorice.

Au urmat, din nou, ani de catedră la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu" - orele sale părându-li-se studenţilor sau doctoranzilor săi prea puţine faţă de dăruirea şi ştiinţa profesorului! - şi vremuri de noi încercări pentru protejarea monumentelor istorice, unde sprijinul său nu a lipsit, din poziţia de membru al Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice - Secţiunea de Urbanism şi Zone Protejate, de Arhitect Şef al Municipiului Bucureşti, de Director şi Secretar de Stat în Ministerul Lucrărilor Publice sau de Preşedinte al Uniunii Arhitecţilor.

Acum, când se va înfăţişa Marelui Arhitect, Peter Derer îşi va găsi locul, prin faptele sale, alături de alţi mari apărători ai patrimoniului cărora posteritatea le este profund recunoscătoare!
Dumnezeu să-l odihnească în lumină!

Foto - arhiva INP, una dintre şedinţele CNMASI, 1990
De la stânga la dreapta: Sanda Voiculescu, Liliana Bilciurescu, Sanda Ignat, Constantin Pavelescu, Părintele Galeriu, Cezara Mucenic, Ion (Ţucu) Munteanu, Micaela Adrian, Hermann Fabini, Andrei Pippidi, Peter Derer, Grigore Ionescu, Aurelian Trişcu.