Institutul Național al Patrimoniului în parteneriat cu Facultatea de Filozofie și Științe Social Politice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, organizează, în perioada 4-12 August, Academia de Vară „Patrimoniu, Politici Culturale și Mentalități în Romănia postcomunistă”, la Iași.
Acest program, organizat pentru prima dată în România, propune participanților o aprofundare a politicilor culturale și impactul pe care acestea le-au avut asupra patrimoniului cultural. Accentul va fi pus pe formarea mentalităților, a memoriei colective și a discursului în spațiul public după 1989.
Studenţii participanţi vor avea oportunitatea de a vizita patrimoniul UNESCO din Moldova, monumente istorice și ecleziastice.
Un număr de 25 de studenți, selectați pe bază de CV și recomandări, specializați în Știinte Politice, Istorie, Politici Culturale, Relaţii Internaționale și Studii Europene, Arhitectură, Sociologie, Jurnalism, Administraţie Publică, Marketing Politic, Drept, Studii de Securitate şi Apărare vor participa la cel mai complex program cultural de acest fel, organizat în România.
Lectorii Academiei de Vară vor fi , personalități marcante ale mediului academic, ale vieții politice românești si ale societății civile, precum domnul Daniel BARBU, Ministrul Culturii, domnul Andrei MURARU, Președinte Executiv al IICCMER, Dan LUNGU,Directorul Muzeului Literaturii din Iași, Arh. Serban STURDZA, Vicepreședintele Ordinului Arhitecților din România, Sorin ANTOHI, dr.Diana MĂRGĂRIT, Arh. Iosef KOVACS, Conf. Univ. dr.Conțiu ȘOITU, Conf. Univ. dr.Alexandru FLORIAN,Director General al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", Vasile ERNU, dr.Arthur SUCIU, Prof. Univ. dr.Petronel ZAHARIUC, Prof. Univ. dr.George POEDE, alaturi de dr.Alexandru MURARU, Director General al Institutului Național al Patrimoniului.
„Am ales Iașul pentru că acest oraș este capitala culturală și simbolică a României. 25 de studenți din toată România vor veni în capitala Moldovei pentru a întâlni cei mai buni specialiști. Dezvoltarea unei culturi pentru protejarea patrimoniului este o necesitate în România. Această Academie va fi un program complex, unic în România.
Ne dorim ca acest program pilot să fie organizat anual, la Iași însă vor exista și alte proiecte academice la Cluj, Sibiu și Timișoara” a declarat dr. Alexandru MURARU, Director General al Institutului Național al Patrimoniului.
Deschiderea Academiei de Vară „Patrimoniu, Politici Culturale și Mentalităti în Romania postcomunistă” va avea loc luni, 5 august, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, unde va participa domnul Daniel BARBU, Ministrul Culturii, alături de domnul Vasile IȘAN, Rector al „Universității Alexandru Ioan Cuza” și de domnul Cristian ADOMNIȚEI, Președinte al Consiliului Județean Iași.
Istoric INP
Institutul Național al Patrimoniului este o instituție publică de importanță națională, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii. INP este condus de un director general, care este și președintele consiliului de administrație și care coordonează întreaga activitate a instituției. INP gestionează fondurile destinate cercetării, expertizării și executării lucrărilor de consolidare-restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice, prin Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice. De asemenea, INP finanțează, prin acordarea de credite, obținute din timbrul monumentelor istorice, reabilitarea unor monumente de patrimoniu. Instituția are numeroase atribuții în privința protejării și promovării monumentelor istorice naționale și a celor incluse în Lista Patrimoniului Mondial, fiind în acest sens și punctul de contact național UNESCO. INP elaborează dosarele pentru monumentele istorice propuse pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial. În același timp, dezvoltă programe și proiecte naționale și europene în domeniul patrimoniului, administrează fondul documentar al monumentelor istorice și editează numeroase lucrări și publicații periodice în domeniu.
INP realizează și pune în valoare baza națională de date pentru patrimoniul arheologic, patrimoniul cultural mobil, patrimoniul cultural imaterial și resursele informaționale asociate. Elaborează si actualizează periodic Lista monumentelor istorice din România.
Prima instituție care a avut ca obiect evidența și cercetarea monumentelor istorice a apărut în România în 1892, iar ulterior aceasta și-a schimbat denumirea, structura și arhitectura instituțională în numeroase rânduri, mai ales în perioada regimului comunist și după 1989. De-a lungul timpului, aceasta a avut ca președinți personalități marcante de talia lui Nicolae Iorga (1923-1940), N. Ghika-Budești, Ștefan Balș, Arthur Verona, Horia Teodoru ș.a.