Directorul General al INP, dr. Alexandru MURARU, va participa, miercuri, 23 octombrie, la deschiderea Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași.
FILIT reunește, în perioada 23-27 octombrie, peste 100 de profesioniști ai cărții, atât din țară cât și din străinătate. Scriitori, traducători, editori, organizatori de festival, critici literari, librari, distribuitori de carte, manageri și jurnaliști culturali.
Iașul nu a fost ales întâmplător, având în vedere mediul literar dezvoltat, recunoscut la nivel național.
În desfășurarea festivalului vor avea loc întâlniri organizate în licee și în mediul universitar, mese rotunde, concerte și lecturi în spaţiile neconvenţionale din Iaşi, culminând cu punctul central, seara, când vedetele culturale din România vor intra în dezbatere cu vedete ale scenei literare mondiale.
"Sunt mândru de faptul că Institutul Național al Patrimoniului este reprezentat în cadrul FILIT. Acest eveniment cultural de anvergură este probabil cel mai important din România postcomunistă. Spre deosebire de târgurile de carte, la FILIT avem de-a face cu un eveniment cultural specializat, fără precedent. Orientat către cititor, având ca scop nobil mobilizarea unui câmp cultural dominant, FILIT reușește să se remarce, fără îndoială, ca un moment reper în cultura națională.
Institutul Național al Patrimoniului are o strategie de a investi pe viitor, cu prioritate în monumente civile cu destinație culturală- case memoriale, muzee.
Astfel, ne propunem să contribuim la infrastructura culturală a unor asemenea evenimente de anvergură națională", a declarat Alexandru MURARU, Director General al Institutului Național al Patrimoniului.
Institutul Național al Patrimoniului reprezintă agregatorul național al uneia dintre cele mai mari biblioteci digitale din lume, până în 2020, europeana.eu.
INP este principalul furnizor de date, reprezentând informații despre exponate-monumente etnografice, bunuri culturale mobile, clasate, scrieri politice aparținând lui I.L. Caragiale sau poeziile lui Mihai Eminescu.
Europeana.eu reprezintă o mare resursă de texte, imagini, stenograme și videograme. Portalul, de importanță internațională, găzduiește în momentul de față aproximativ 25 milioane de exponate digitale.
Informații de background INP
Institutul Național al Patrimoniului este o instituție publică de importanță națională, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii. INP este condus de un director general, care este și președintele consiliului de administrație și care coordonează întreaga activitate a instituției. INP gestionează fondurile destinate cercetării, expertizării și executării lucrărilor de consolidare-restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice, prin Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice. De asemenea, INP finanțează, prin acordarea de credite, obținute din timbrul monumentelor istorice, reabilitarea unor monumente de patrimoniu. Instituția are numeroase atribuții în privința protejării și promovării monumentelor istorice naționale și a celor incluse în Lista Patrimoniului Mondial, fiind în acest sens și punctul de contact național UNESCO. INP elaborează dosarele pentru monumentele istorice propuse pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial. În același timp, dezvoltă programe și proiecte naționale și europene în domeniul patrimoniului, administrează fondul documentar al monumentelor istorice și editează numeroase lucrări și publicații periodice în domeniu.
INP realizează și pune în valoare baza națională de date pentru patrimoniul arheologic, patrimoniul cultural mobil, patrimoniul cultural imaterial și resursele informaționale asociate. Elaborează si actualizează periodic Lista monumentelor istorice din România.
Prima instituție care a avut ca obiect evidența și cercetarea monumentelor istorice a apărut în România în 1892, iar ulterior aceasta și-a schimbat denumirea, structura și arhitectura instituțională în numeroase rânduri, mai ales în perioada regimului comunist și după 1989. De-a lungul timpului, aceasta a avut ca președinți personalități marcante de talia lui Nicolae Iorga (1923-1940).