A doua ediție a evenimentului „Serile Patrimoniului Național", organizat de Institutul Național al Patrimoniului, are loc în data de 11 decembrie, ora 18, la Jockey Club Român, București.
În cadrul evenimentului, dl. Daniel BARBU, Ministrul Culturii, va susține prelegerea „Critica economiei politice a patrimoniului cultural".
"Serile Patrimoniului Național" reprezintă o dezbatere lunară, cu scopul de a trage un semnal de alarma în vederea salvgardării patrimoniului național. Personalități ale vieții publice vor pune în discuție probleme actuale pentru cultura română, mediul educațional, social sau politic din perspectiva unui domeniu fundamental pentru România.
Temele abordate vor cuprinde atât o trecere în revistă a spațiului construit înainte și după 1989, cât și idei referitoare la mentalități, discurs, identități, memorie colectivă și politici culturale.
Informații de background INP
Institutul Național al Patrimoniului este o instituție publică de importanță națională, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii. INP este condus de un director general, care este și președintele consiliului de administrație și care coordonează întreaga activitate a instituției. INP gestionează fondurile destinate cercetării, expertizării și executării lucrărilor de consolidare-restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice, prin Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice. De asemenea, INP finanțează, prin acordarea de credite, obținute din timbrul monumentelor istorice, reabilitarea unor monumente de patrimoniu. Instituția are numeroase atribuții în privința protejării și promovării monumentelor istorice naționale și a celor incluse în Lista Patrimoniului Mondial, fiind în acest sens și punctul de contact național UNESCO. INP elaborează dosarele pentru monumentele istorice propuse pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial. În același timp, dezvoltă programe și proiecte naționale și europene în domeniul patrimoniului, administrează fondul documentar al monumentelor istorice și editează numeroase lucrări și publicații periodice în domeniu.
INP elaborează si actualizează periodic Lista monumentelor istorice din România.
Prima instituție care a avut ca obiect evidența și cercetarea monumentelor istorice a apărut în România în 1892, iar ulterior aceasta și-a schimbat denumirea, structura și arhitectura instituțională în numeroase rânduri, mai ales în perioada regimului comunist și după 1989. De-a lungul timpului, aceasta a avut ca președinți personalități marcante de talia lui Nicolae Iorga (1923-1940).