Pe urmele curţii itinerante a lui Constantin Brâncoveanu. Trasee culturale şi memoriale
În acest an, se comemorează 300 de ani de la martirajul lui Constantin Brâncoveanu, figură marcantă a culturii şi istoriei româneşti, proiectul pe care-l propunem încercând să abordeze o temă mai puţin cunoscută, cea a curţii itinerante, dar şi al potenţialelor trasee culturale şi memoriale (monumente sub formă de ruine) ce se vor puncta în aceste locuri.
Abordarea atractivă şi întărirea legăturii ce se doreşte a fi creată între monumentele istorice ridicate de Brâncoveanu, între muzeu, ca loc de educaţie culturală permanentă, tineri şi comunităţile locale, este unul din dezideratele majore ale acestui proiect.
În al doilea rând, acest proiect îşi doreşte să fie un suport pentru încurajarea mobilităţii culturale, prin realizarea expoziţiei itinerante, ce se va deschide vineri, 24 octombrie 2014, ora 12.00, la Muzeul de Istorie din Târgovişte, şi va fi urmată de o masă rotundă care va avea ca temă valorificarea şi starea de conservare a patrimoniului imobil.
Expoziţia va fi itinerată şi la Mănăstirea Hurezi, care este, de asemenea partener în proiect.
Prin expoziţia itinerantă propusă, proiectul încurajează mobilitatea culturală a unor valori importante ale culturii naţionale, documente de arhivă inedite sau mai puţin cunoscute publicului, punerea în conexiune a unor locuri istorice de rezonanţă din Târgovişte, Curtea Domnească, unde Brâncoveanu a avut intervenţii substanţiale. De asemenea, expoziţia atrage atenţia asupra necesităţii valorificării acestor reşedinţe brâncoveneşti, precum şi a stării lor de conservare.
Patrimoniul cultural local, în cazul nostru, acele obiective care sunt ridicate de o figură culturală emblematică, Constantin Brâncoveanu, constituie una dintre condiţiile necesare dezvoltării comunităţilor locale, prin atragerea turiştilor şi dezvoltarea serviciilor conexe activităţilor turistice. Investiţiile în turism şi cultură permit regiunilor de dezvoltare să folosească avantajele oferite de potenţialul lor turistic şi din punct de vedere al patrimoniului natural şi cultural în identificarea şi consolidarea identităţii proprii, pentru a-şi îmbunătăţi avantajele competitive în sectoare cu valoare adăugată şi conţinut calitativ şi cognitiv ridicat, atât pe pieţe tradiţionale, cât şi pe cele noi, în formare.
Ca urmare a acestei realităţi, Institutul Naţional al Patrimoniului şi partenerii săi, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte, Mănăstirea Hurezi, propun identificarea unor trasee culturale şi memoriale, care să fie puse la dispoziţia tuturor celor interesaţi trasee culturale, atât în format clasic (pliante), dar şi digital (hărţi digitale).
Expoziţia va fi deschisă publicului vizitator între 24 octombrie – 7 noiembrie 2014 .