Ca prim memorial din lume dedicat victimelor comunismului, întemeiat sub egida Consiliului Europei, ca simbol al rezistenţei şi ca expresie a apropierii prin cunoaştere a celor două Europe (de Vest şi de Est), rupte în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetu Marmaţiei întruneşte condiţiile necesare susţinerii sale în vederea acordării Mărcii patrimoniului european.
Cetatea Oradea, monument arhitectonic în care istoria românilor se întâlneşte în chip fericit cu cea a Europei Centrale şi de Est, contribuie la stimularea dialogului intercultural şi la întărirea conştiinţei privind apartenenţa la patrimoniul cultural şi la valorile comune ale Uniunii Europene, întrunind de asemenea condiţiile necesare propunerii sale în etapa finală a selecţiei pentru acordarea Mărcii patrimoniului european.
Situl Ansamblul Monumental „Calea Eroilor" din mun. Târgu Jiu, jud, Gorj nu se propune pentru participare la următoarea etapă de selecţie a Comisiei Europene, sesiunea 2017, în vederea obţinerii Mărcii patrimoniului european.
În cazul acestui sit semnificaţia universală, evidenţiată în dosarul de candidatură UNESCO, face ca valoarea europeană a acestuia să fie cu mult surclasată iar dublarea unei recunoaşteri internaţionale nu este considerată oportună în acest moment.
Institutul Naţional al Patrimoniului a transmis către Comisia Europeană formularele de cerere privind cele două situri preselectate în termenul prevăzut, 31 martie 2017. Juriul european format din cinci experţi independenţi aflaţi sub coordonarea Comisiei deliberează asupra tuturor celor 25 de situri pre-selectate de 19 state membre şi urmează a se pronunţa asupra selecţiei finale la începutul anului 2018.
Lista completă a siturilor candidate pentru acordarea Mărcii patrimoniului european în cadrul sesiunii de selecţie 2017 a fost publicată de Comisia Europeană la adresa de web: https://ec.europa.eu/programmes/creative-europe/news/20170420-25-sites-preselected-european-heritage-label
Conform prevederilor Deciziei nr. 1194/2011/UE, doar unul dintre cele două situri româneşti pre-selectate la nivel naţional va putea primi Marca.