S-a stins, după o îndârjită luptă cu moartea, Gheorghe Cantacuzino, cel mai însemnat arheolog al evului mediu muntean.

Născut la Bucureşti la 13 septembrie 1937, fiul medicului, literatului şi mai ales cineastului Ion Cantacuzino şi nepotul Mariei Filotti, Gheorghe Cantacuzino a urmat între 1954 şi 1959 Facultatea de Istorie de la Bucureşti. A avut norocul de a fi studentul marelui arheolog Ion Nestor, el însuşi discipolul lui Vasile Pârvan.

După un stagiu de câţiva ani la Muzeul din Tulcea şi la Muzeul Minovici din Bucureşti, şi-a aflat menirea devenind din 1963 arheolog la Direcţia Monumentelor Istorice.
De atunci viaţa sa a fost închinată civilizaţiei medievale din Ţara Românească, cercetările, săpăturile sale arheologice luminând evoluţia bisericilor, cetăţilor, curţilor şi oraşelor.

Teza sa de doctorat, susţinută târziu din pricina opoziţiei dictaturii comuniste, s-a întrupat într-o carte clasică, Cetăţile medievale din Ţara Românească în secolele XIII-XVI , şlefuită de la o ediţie la alta.

Arheolog de o severă metodă, neîngăduindu-şi avânturi ale imaginaţiei, a lăsat cercetări esenţiale pentru o sumedenie de monumente istorice la a căror conservare şi restaurare a contribuit din plin. Vodiţa, Câmpulungul şi Târgoviştea, cetăţile de la Poenari şi Turnu îi datorează o înnoitoare cunoaştere, arheologul fiind desăvârşit ca istoric.

Revenit după 1990 în cadrul Direcţiei Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice, a avut un rol însemnat în elaborarea noii Liste a Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor (1991-1992).

De o mare modestie, el, urmaşul viforosului Şerban vodă Cantacuzino şi al împăraţilor Orientului, nu a căutat niciodată onorurile sau poziţiile ce pe drept i se cuveneau. S-a dovedit întotdeauna un amic de nădejde, iubitor al vieţii în multiplele-i forme.

Cel ce îşi spunea când era mic Tamino, şi cum îl mai numeau încă vechii prieteni, se ridică acum spre visata lume a frumosului veşnic. Dumnezeu să-l odihnească !